Pe 30 ianuarie credincioșii îi pomenesc pe Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur, numiți Sfinții Trei Ierarhi.
Sf. Vasile cel Mare a venit pe lume în anul 329 şi a trăit până în 379. Se trăgea dintr-o familie numeroasă, fiind nu mai puţin de zece fraţi. A studiat în Cezareea, apoi la Constantinopol şi la Atena, ajungând episcop al Cappadociei. A manifestat toată viaţa aplecare spre carte, dovedind înzestrare spre oratorie, dar şi către ştiinţele exacte, frecventând în tinereţe cursuri de drept, matematici, astronomie şi medicină.
Era o persoană de statură înaltă, uscăţivă, purtând o barbă mare, neagră. I se atribuie o Sfântă Liturghie, prăznuită în fiecare an de zece ori. Anune, pe 1 ianuarie, când este şi ziua sa, ca şi în primele cinci duminici ale Postului Mare, în Joia Patimilor, în Ajunul Sfintelor Paşti, al Crăciunului şi Bobotezei. Cu excepţia unor rugăciuni, ritualul este identic cu al Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur.
Sf. Grigore Teologul a fost şi el un mare părinte şi învăţător al Bisericii. S-a născut la Arianz, lângă Cappadocia (în Turcia de azi) în jurul anului 329 şi a trăit până în 390. Interesant de precizat este faptul că tatăl său a avut iniţial convingeri păgâne, dar după ce s-a căsătorit cu o femeie care provenea dintr-o familie de creştini, a pornit şi el pe calea dreptei credinţe, ajungând chiar episcop al Cetăţii Nazianz. Copilul Grigore a urmat primele studii acasă, cu părinţii săi. Ulterior, tânăr fiind, merge în Pont pe malul Râului Iris, la mănăstirea prietenului său, Vasile cel Mare, petrecând mult timp în meditaţii alături de acesta. Între anii 350-358 este prezent pentru studii la Atena, pentru ca mai apoi să fie pe rând hirotonisit preot de către tatăl său. Următorul mare pas este cel de episcop, funcţie datorată bunului său prieten, Vasile cel Mare.
Se spune că Grigore era de statură mijlocie şi avea un beteşug la un ochi din pricina unei lovituri primite de la un duşman.
Mai târziu renunţă la funcţia de episcop şi se retrage în localitatea sa de baştină, dedicându-se scrisului.
Sf. Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia în anul 354, provenind dintr-o familie bogată. Tatăl sau fusese dregător militar şi om de încredere al Curţii imperiale. Va rămâne însă orfan de tată încă din copilărie. După ce şi mama s-a prăpădit, Ioan se retrage în munţi, devenind monah. După patru ani petrecuţi lângă un bătrân sihastru, se izolează vreme de doi ani într-o… peşteră. În anul 386 din diacon va fi hirotonisut preot de către episcopul Flavian. Vreme de doisprezece ani, Ioan (supranumir “Gură de Aur”, pentru harul său oratoricesc) predică în Antiohia în fiecare duminică, ca şi în zilele de sărbătoare, pentru ca în 397 să fie numit arhiepiscop al Constantinopolului. A ctitorit numeroase aşezăminte de îngrijire a sărmanilor, bătrânilor, bolnavilor, primind şi onorantul apelativ de „Ambasador al săracilor”.
Tradiţia populară spune în data de 30 ianuarie, atunci când sărbătoriţi cei Trei Ierarhi, creştinii au datoria de a face pomeni întru aducerea aminte a rudelor plecate într-o lume mai bună. În special trebuie să aibă loc ofrande pentru morţii neîmpărtăşiti.
La oraş a devenit un obicei ca ofrandele pentru pomenirea morţilor să fie duse nu doar la cimitir, ci şi la case de bătrâni, la persoanele singure şi nevoiaşe.
În această zi importantă soţiile care doresc să le fie ocrotită căsnicia, ferită de neînţelegeri şi certuri, postesc şi se roagă ca viaţa să le fie liniştită. În popor s-a păstrat o superstiţie potrivit căreia cine ignoră cu bună ştiinţă aceasta zi de Sărbătoare va avea probleme, necazuri, se poate îmbolnăvi grav, mai ales cu…ochii. Praznicul trebuie respectat cu sfinţenie: nu se fac treburi casnice, cum ar fi spălatul rufelor, geamurilor, curăţenie general, bătutul covoarelor, măturatul, aspiratul etc.
În vechile calendare populare se precizau date şi informaţii legate de obiceiuri străvechi, unele perpetuate în timp. De pildă, oamenii credeu că după această dată se schimbă simţitor vremea, apărând primele semne firave de încălzire, un mic prolog al primăverii. De fapt, cât de curând, mai exact pe 2 februarie este Ziua ursului (sau a cârtiţei, în tradiţia occidentală), dată când vom afla într-un mod empiric cât va mai dura iarna, în funcţie de faptul că vieţuitoarele amintie îşi văd sau nu umbra!
Revenind la semnificaţiile zilei de astăzi, să mai adăugăm că acum germinează sub zăpadă restul grâului pus în toamnă şi rămas neîncolţit, afirmaţie în legătură cu care unii ţărani, oameni ai ogoarelor au păreri diferite.
Cei Trei Ierarhi sunt respectaţi şi pomeniţi în lăcaşurile creştine din întreaga lume, fiind consideraţi mari învăţători şi păstori ai istoriei creştinătaţii, adevărate modele de viaţă duhovnicească. De aceea Sfinţii Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gura de Aur au fost şi sunt veneraţi până în zilele noastre, învăţătura şi pilda lor de viaţă şi conduită păstrându-se nealterate.
Horia C. Deliu
Sursa foto: https://ziarullumina.ro/
