Aproape 60 de machete de insecte, unele ajungând până la 120 de centimetri, vor fi prezentate în cadrul expoziţiei „Giganţi printre firele de iarbă”, ce va fi vernisată săptămâna aceasta la Muzeul Cinegetic şi de Ştiinţele Naturii din Sfântu Gheorghe, au anunţat, miercuri, organizatorii.
Create prin imprimare 3D, machetele redau detalii anatomice şi comportamente naturale ale artropodelor, oferind publicului posibilitatea de a observa îndeaproape caracteristici greu de remarcat în mediul natural.
„Expoziţia itinerantă realizată de Patkos Studio invită publicul să descopere universul fascinant al artropodelor prin intermediul a aproape 60 de machete de insecte, realizate individual, pictate manual, şi diorame dinamice. Modelele, create prin imprimare 3D şi executate cu precizie ştiinţifică, ajung până la 120 de centimetri şi evidenţiază detalii anatomice şi comportamente naturale ale unor vieţuitoare pe care, în mod obişnuit, le observăm cu greu. Sfântu Gheorghe reprezintă prima oprire a expoziţiei în afara Ungariei. Cu această ocazie, vizitatorii vor putea admira în premieră două machete de fluturi realizate special pentru eveniment: fluturele Apollo (Parnassius apollo transsylvanicus) şi negriciosul carpatin (Erebia melas carpathicola). Experienţa este completată de un tunel al furnicilor şi un panou foto decorat cu fluturi, care oferă noi modalităţi de explorare şi interacţiune”, menţionează organizatorii, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Programul expoziţional va include şi activităţi de educaţie muzeală pentru grupuri de preşcolari şi şcolari, prin care aceştia vor avea ocazia să descopere lumea artropodelor şi să înţeleagă importanţa protejării biodiversităţii.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Vadon cu sprijinul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe şi Institutului Liszt, iar deschiderea va avea loc vineri, 6 noiembrie, ora 18:00, la Muzeul Cinegetic şi de Ştiinţele Naturii din Sfântu Gheorghe.
Expoziţia va putea fi vizitată până pe 31 decembrie.
Muzeul a fost înfiinţat în anul 2013 cu scopul de a valorifica şi prezenta patrimoniul natural şi tradiţiile cinegetice ale regiunii, iar de-a lungul anilor şi-a extins constant activitatea, asumându-şi un rol tot mai important în domeniul educaţiei pentru natură, al pedagogiei muzeale şi al promovării culturii ştiinţifice.
„Prin expoziţiile permanente şi temporare, vernisajele de fotografie de natură şi artă plastică, conferinţele şi evenimentele ştiinţifice organizate, mii de vizitatori au avut oportunitatea de a descoperi bogăţia patrimoniului natural şi diversitatea biologică a regiunii. Totodată, programele educaţionale şi activităţile de conştientizare desfăşurate în ultimii treisprezece ani au contribuit la formarea unei atitudini responsabile faţă de natură şi la promovarea principiilor dezvoltării durabile în rândul mai multor generaţii”, precizează reprezentanţii instituţiei.
