Un cadru didactic care predă elevilor din ciclul primar de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, împreună cu care se mută din școală în școală și din clasă în clasă, luând-o de la capăt cu aproape fiecare început an școlar, din 2020 și până în prezent, și-a „strigat durerea” prin care trec de șase ani de zile copiii și cadrele didactice care nu pot urma cursurile în această unitate de învățământ, din cauza lucrărilor de reabilitare nefinalizate la niciunul dintre cele trei corpuri de clădiri.
Strigătul doamnei Ilyes Ibolya, profesor de învățământ primar, vine ca răspus la postarea primarului Antal Arpad care miercuri, 28 octombrie a.c., a scris la începutul acesteia:
„Sunt profund indignat și revoltat de decizia recentă a Tribunalului Cluj, care a respins o nouă cerere de ordonanță președințială prin care Primăria Sfântu Gheorghe a solicitat eliberarea și predarea amplasamentului internatului și al sălii de festivități de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Este inadmisibil ca o instanță de judecată să considere că într-un astfel de caz nu există urgență, aplicând un raționament birocratic rece unei drame reale prin care trec, zi de zi, sute de elevi, profesori și părinți.” https://www.facebook.com/antalarpadandras
„8 săli de clasă schimbate în 5 ani. De fiecare dată am luat-o de la capăt.”
„Ieri am citit postarea domnului primar despre situația clădirii internatului de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, unde au funcționat zeci de ani clasele din ciclul primar.
O revoltă și dezamăgire care nu au legătură cu politica, ci cu realitatea pe care o trăim noi, cei din prima linie: profesorii, părinții și, mai ales, copiii.
Ce înseamnă acești aproape șase ani de așteptare din perspectiva unei învățătoare?
Ca profesor de învățământ primar, am parcurs această criză prin date și cifre concrete, nu prin rapoarte oficiale:
- 8 săli de clasă schimbate în 5 ani:
Generația anterioară, pe care am condus-o de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a, a trecut prin opt săli de clasă. Fiecare mutare a însemnat amenajarea spațiului de la zero, cu resurse proprii.
- A doua sală de clasă în mai puțin de doi ani:
Actuala mea generație, aflată în clasa I, a fost deja relocată din cauza lipsei unui spațiu definitiv.
- Condiții care necesită îmbunătățiri urgente:
Funcționăm într-o clădire veche, unde ne confruntăm cu probleme de igienă, igrasie, mucegai și un miros persistent. În lipsa unui serviciu permanent de pază, există preocupări firești privind controlul accesului în curtea și clădirea școlii. Ne dorim un mediu în care copiii și profesorii să se simtă în siguranță, iar accesul persoanelor din exterior să fie gestionat corespunzător.
Acesta este microclimatul real în care jumătate din elevii de ciclu primar ai școlii își petrec orele de curs.
Cu generația anterioară am schimbat OPT săli de clasă în 5 ani.
Opt!
De fiecare dată am luat-o de la capăt.
Alături de părinți, cărora nu voi avea niciodată suficiente cuvinte să le mulțumesc, am cărat mobilă și cutii, am cumpărat materiale din bani aduși de acasă, am lipit, am decorat și am improvizat.
Totul pentru ca acei copii să nu simtă că sunt „în exil”, să aibă un mediu cald, curat și primitor.
Ne-am mutat dintr-o școală în alta, dintr-o clădire în alta, sperând mereu că „anul viitor va fi gata clădirea noastră”.
Nu a fost.
Astăzi sunt la a doua generație prinsă în acest carusel al neputinței.
Am elevi de clasa I.
Suntem abia în al doilea an de școală și deja suntem în a DOUA sală de clasă.
De data aceasta, însă, neputința doare și mai tare.
Funcționăm într-o clădire veche, ale cărei condiții ar necesita îmbunătățiri urgente.
Știm, NU SUNT BANI.
Mi-e teamă să folosesc tabla interactivă, calculatorul sau CD-playerul fără să am certitudinea că instalația electrică este verificată și sigură. Consider că este necesară o evaluare tehnică atentă, pentru ca noi să ne putem desfășura activitatea fără asemenea preocupări.
De conexiune la internet pentru a preda cu metodele contemporane ale Pedagogiei digitale, nici vorbă!
Noroc cu internetul nelimitat de pe abonamentul personal al învățătoarelor și profesorilor care predau la cei mici.
Altfel…
O spun cu o uriașă strângere de inimă: în spațiul în care copiii ar trebui să respire aer curat și să învețe cu bucurie, ne confruntăm cu condiții care nu cred că mai există nici în școlile din mediul rural. Despre mirosul persistent, pe care îl asociem cu umezeala și mucegaiul, știm ce prevăd normele sanitare, legislația.
La ce ne folosește?
Zidurile prezintă urme de igrasie, iar condițiile de igienă necesită atenție și intervenții adecvate. Oricât am încerca să igienizăm și să acoperim realitatea cu planșe colorate și decoruri vesele, aceste probleme nu dispar.
Ne obișnuim cu mirosul.
Dar… este firesc???
Ca profesor de învățământ primar, misiunea mea este să le predau copiilor despre frumos, despre viitor, despre valori și despre o societate care îi protejează și îi prețuiește.
Cum să le explic acestor suflete curate de 7 ani de ce trebuie să învețe în astfel de condiții?
Cum să accept că eforturile mele personale, financiare și fizice, de învățătoare care respectă legislația și NU CERE BANI PĂRINȚILOR pentru a amenaja mereu alte spații temporare, par să nu aibă un sfârșit?
Fiecare an care trece este un an pierdut din copilăria elevilor noștri, domnule primar…
Pentru un adult, 6 ani de procese înseamnă niște dosare pe un birou.
Pentru un copil, 6 ani înseamnă TOATĂ viața lui de elev în învățământul primar.
O întreagă generație a terminat ciclul primar fără să știe cum arată școala lor reală, trecând prin spații de împrumut. Acum învață în containere.
Iar colegii lor mai mari, din liceu, învață… online. Hibrid.
Cei care învață.
Îmi spunea o colegă că au fost situații când elevii din clasele mari s-au conectat online pentru ora ei din… cafenea.
Nu acuz pe nimeni și nu mai am energia să caut vinovați între instituții, constructori sau instanțe.
Sunt doar profund, profund dezamăgită.
Și revoltată.
Mi se rupe sufletul când privesc ochii curați ai elevilor mei din clasa I și mă gândesc la condițiile în care învață, la mediul în care își petrec fiecare zi, în timp ce pe hârtie și pe rețelele sociale viața merge înainte, iar litigiile continuă.
Școala nu este formată din ziduri, școala suntem noi – COPIII și profesorii , doamnelor și domnilor cu funcții politice și/sau administrative!
După atâția ani, și copiii noștri, cei de la Colegiul Național Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, la fel ca și colegii lor din celelalte școli ale urbei, majoritatea renovate în termene rezonabile, MERITĂ, domnule primar, să beneficieze de un sistem care să le garanteze un drept fundamental: acela de a învăța în SIGURANȚĂ ȘI DEMNITATE” a scris doamna Ilyes Ibolya, profesor învățământ primar.
Sperăm că această experiență tristă trăită pe parcursul celor 5 ani școlari, dar și în prezent, să ia sfârșit la începutul anului viitor.
Primarul Antal Arpad a declarat că lucrărle la corpul A vor fi finațizate până la sfârșitul acestui an, urmând ca în prima parte a anului viitor să fie gata și lucrările la corpul B, astfel încât cei peste 1000 de școlari ai Colegiului Național Mihai „Viteazul” din Sfântu Gheorghe să învețe în aceeași incintă.
Maria Crețu-Graur
