„Cel mai frumos ou de Paște”- este titlul concursului de încondeiat, organizat mâine, de către Asociația Cultural Creștină „Justinian Teculescu” din Covasna. Zeci de copii au anunțat participarea.
„ Joia Mare este cunoscută a fi, mai ales în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroșesc ouăle. Pentru a marca acest obicei, Asociația Cultural Creștină Justinian Teculescu oraganizează expoziția-concurs de încondeiat ouă. Copiii se vor întrece în arta de a încondeia ouă după modelele tradiționale. Cele mai frumoase ouă încondeiate vor fi premiate în mod special, însă după cum se obișnuiește, toti copiii se vor bucura de premii.”- ne-a spus prof. învățămant preșcolar, Petruța Timeea Zaha, membră a Asociației Cultural Creștine „Justinian Teculescu”.
Concursul de încondeiat ouă, organizat de Asociația Cultural Creștină „Justinian Teculescu” din Covasna, a ajuns la cea de-a treia ediție. Evenimentul de anul acesta va avea loc mâine, de la orele 17.00, la sediul asociației.
„În anul 2016, la inițiativa Asociației Cultural Creștine Justinian Teculescu s-a organizat în Covasna un curs de încodeiat ouă, curs susținut cu sprijinul domnului Adrian Micu de la Asociația Vatra Hărmanului, el fiind cel ce ne-a destăinuit tehnica încondeierii ouălor. De atunci,acest concurs se desfașoară în fiecare an și este precedat de ateliere de încondeiat ouă organizate la sediul Asociației, sub îndrumarea doamnei preotese Dochița Măciucă”, ne-a spus prof. Petruța Timeea Zaha.
Potrivit acesteia, până în prezent, la concursul din acest an s-au înscris 30 de copii.
Ana Ciorici COSTACHE
Sursa foto: Facebook: Asociația Cultural-Creștină „Justinian Teculescu”