Holograf, Compact, Iuliana Beregoi, Sarmalele Reci şi Desperado se numără printre invitaţii speciali ai celei de-a doua ediţii a Întorsura Fest, ce va avea loc în perioada 24 – 26 iunie 2022 la Întorsura Buzăului.

Ca şi anul trecut, evenimentul se va desfăşura în campingul din localitate, iar intrarea publicului este gratuită.

„Anul trecut, capul afişului era reprezentant de trupa Phoenix, care a făcut furori pe scena de la Polul Frigului. Anul acesta este aşteptată legendara trupă Holograf, alături de Compact, Iuliana Beregoi, Sarmalele Reci, Desperado şi mulţi alţii. (…) Intrarea la festival este gratuită, asemenea zonei de campare. Astfel, iubitorii de festivaluri, muzică şi activităţi pentru copii, sunt aşteptaţi să participe la 3 zile magice într-un festival înconjurat de peisaje magnifice, cu pădurea alături”, se arată într-un comunicat de presă remis joi AGERPRES.

Festivalul Întorsura Fest este organizat de Primăria oraşului Întorsura Buzăului şi Clubul Copiilor, iar programul acestuia, precum şi ultimele noutăţi pot fi găsite pe paginile Instagram (@intorsura.fest), Facebook (Întorsura Fest), YouTube (intorsurafest), precizează organizatorii.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail