Astăzi, 6 iulie, în calendarul ortodox se face pomenirea Sfântului Sisoe cel Mare.

Sfântul Sisoe cel Mare a fost ucenicul Sfântului Antonie cel Mare. A primit de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, a scoate duhurile rele și a învia morții. Sfântul Sisoe s-a nevoit în pustia Egiptului vreme de 72 de ani. Cuviosul Sisoe postea atât de mult, încât ajungea să nu mănânce nimic timp de mai multe zile.Într-una din zile, un om se îndrepta cu fiul său spre chilia Sfântului Sisoe pentru a lua binecuvântare. Pe drum, copilul muri, însă tatăl, fără a se tulbura și-a continuat drumul până la bătrânul Sisoe. A intrat în chilia acestuia cu fiul său în brațe. A căzut la pământ pentru a fi binecuvântat. După acest gest, tatăl s-a ridicat, lăsându-l pe copil la picioarele Sfântului Sisoe. Bătrânul, necunoscând că fiul acestuia este mort, i-a spus: – Ridică-te și du-te afară! După ce a rostit aceste cuvinte, copilul s-a ridicat și a ieșit. În urma acestei minuni, tatăl i-a spus Cuviosului Sisoe cele petrecute cu fiul său, iar bătrânul i-a spus să nu vestească nimănui despre cele petrecute până la moartea sa.Cuviosul Sisoe a trecut la cele veșnice în anul 429.

Tot astăzi, facem pomenirea: Sfintei Mucenițe Lucia, fecioara, și a lui Rix, vicarul; Sfinților 24 de mucenici care împreună cu Lucia și cu Rix au mărturisit pe Hristos; Sfințitului Mucenic Astie, episcopul Dirahiei; Sfinților Arhip și Filimon; Sfinților Mucenici Apolonie, Alexandrion, Epimah și Onisim.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail