Prima etapă de admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2017-2018 – este în derulare.
Conform informațiilor postate în ghidul informativ de pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, extrase din metodologia admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2017 – 2018, absolvenții clasei a VIII-a din promoția 2017, indiferent de vârstă, precum și cei din promoțiile anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2017-2018, inclusiv, se pot înscrie în învățământul liceal, la cursuri de zi. Potrivit aceleiași surse, absolvenții învățământului gimnazial din promoțiile anterioare, care împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2017-2018, inclusiv, se pot înscrie în învățământul liceal, doar la cursuri serale sau cu frecvență redusă, în perioada prevăzută de calendarul admiterii.
Înscrierea în clasa a IX-a, în liceele de stat se face fără examen, pe baza mediei de admitere, care se calculează ca medie ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20%. Media de admitere se calculează, indiferent dacă media generală la Evaluarea Națională din clasa a VIII-a este inferioară notei cinci, cu două zecimale, fără rotunjire – se precizează în metodologie.
Conform aceleiași surse, înscrierea candidaților pentru admiterea în licee se va face în perioada prevăzută de calendar la școlile gimnaziale pe care aceștia le-au absolvit (inclusiv pentru absolvenții din seriile anterioare), prin completarea fișelor de înscriere. Candidații vor completa pe fișa de înscriere, în ordinea descrescătoare a preferințelor, codurile opțiunilor pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire dorite.
Completarea fișei cu opțiuni se va face de către candidat, în prezența părintelui tutorelui legal constituit și a dirigintelui clasei, aceștia, împreună cu candidatul, vor semna fișa de înscriere.
Candidații care participă la admitere în alte județe, se înscriu la centrul special de înscriere din județul în care doresc să fie admiși, în perioada prevăzută de calendarul admiterii, unde se prezintă cu fișa de înscriere completată, fără opțiuni, la școala unde a absolvit clasa a VIII-a.
Potrivit aceluiași document, candidații pot participa la repartizarea computerizată într-un singur județ.
Conform calendarului, în 3 iulie s-a realizat, printre altele, afișarea în fiecare unitate de învățământ gimnazial a listei candidaților, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere și anunțarea, pe internet, a ierarhiei, la nivel județean a absolvenților clasei a VIII-a. Între 3 și 5 iulie este programată eliberarea fișelor de înscriere pentru candidații care solicită să participe la admitere în alt județ.
Până joi, 6 iulie, se realizează completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, dar și completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a proveniți din alte județe, la centrul special desemnat din județul pentru care solicită înscrierea. În aceeași perioadă, se realizează introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere.
Până vineri, 7 iulie 2017, se va putea face verificarea de către părinți și candidați a fișelor editate de calculator, corectarea greșelilor în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator.
În data de 12 iulie 2017 se face repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2017-2018, iar în 13 iulie 2017, afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listelor cu absolvenții repartizați proveniți din școlile respective și a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat din județ și în aceeași zi se realizează și afișarea de către fiecare unitate de învățământul liceal a listei candidaților repartizați în acea unitate.
În perioada 13-17 iulie 2017 absolvenții își vor depune, la unitățile școlare la care au fost declarați admiși, dosarele de înscriere, cuprinzând actele de studii în original.
Înscrierea la licee, a candidaților declarați admiși în urma repartizării computerizate se efectuează pe baza următoarelor acte: a.) cererea de înscriere; b.) cartea de identitate; c.) certificatul de naștere în copie autentificată la unitatea școlară de proveniență; d.) adeverința cu notele și media generală obținute la Evaluarea Națională din clasa a VIII-a; e.) foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu calculul mediei generale); f.) fișa medicală. Candidații care, în perioada menționată, nu își depun dosarele de înscriere, se consideră retrași, iar locurile corespunzătoare vor fi declarate neocupate și vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de către Comisia Județeană de Admitere. Acești candidați vor fi repartizați de comisia de admitere județeană, pe locurile rămase libere, după rezolvarea cazurilor speciale;
Conform calendarului, între 19-21 iulie 2017 este programată rezolvarea de către comisia județeană de admitere a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, a repartizării candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizați în etapa repartizării computerizate.
Admiterea candidaților pentru învățământul seral și pentru cel cu frecvență redusă
În calendar se arată că înscrierea la învățământul seral sau cu frecvență redusă a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2017-2018 se realizează în perioada 18-19 iulie 2017. Între 19-21 iulie 2017 este programată repartizarea candidaților din seriile anterioare care au împlinit vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2017-2018, pe locurile de la învățământul seral și cu frecvență redusă.
Calendarul admiterii în învățământul liceal de stat, metodologia admiterii și alte detalii pot fi aflate accesând site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, www.isj.educv.ro, la secțiunea special creată: „admitere 2017”.
Ana Ciorici Costache