…Și a venit din nou 21 mai, zi în care credincioșii îi sărbătoresc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.  Această dată are o importanță excepțională deoarece în anul 313 s-a realizat eliberarea spirituală a supușilor de sub tirania păgână după decizia radicală a înţeleptul cârmuitor Constantin la îndemnul mamei sale, Elena. Care au permis populației să se închine lui Iisus, fără teamă de represalii . 

Convertirea la Creştinism a lui Constantin s-a petrecut într-un mod miraculos.  Înaintea unei mari bătălii contra  Împăratului Maxenţiu (care îi prigonea pe închinători) a visat că pe cer apare Crucea lui Hristos sub forma unor stele luminoase şi deasupra ei scria „Instinctu Divinitatis”, adică „Prin Inspiraţie Divină”. Era un  anunţ magic că va învinge. Când s-a trezit, a ordonat ca pe coifurile şi pe armurile soldaţilor să fie desenate semnul crucii şi monograma lui Iisus. Încrezător în acest mesaj divin, Constantin cel Mare a învins oastea lui Maxenţiu, alcătuită din 150.000 de luptători, deşi el avea numai  20.000 de soldaţi. A fost un prim şi mare semn ceresc, care l-a marcat pentru tot restul vieţii.

Ajuns împărat, Constantin a înapoiat creştinilor bunurile confiscate, făurind un sistem unitar pentru îngrijirea bătrânilor, orfanilor şi a celor săraci.

Conform unor surse oficiale peste 1,8 milioane de români îşi vor serba Ziua onomastică. Dintre  aceştia  circa 745.000 sunt bărbaţi. În afară de prenumele tradiţionale  Constantin şi Elena există o sumedenie de apelative derivate. Iată o listă destul de consistentă în ordine alfabetică: Codin, Codina, Constanţa, Constantina, Constanţiu, Costache, Constandin, Costas, Costea, Costel, Costeluş, Costin, Costică, Costi, Dina, Dinica, Dinu, Tanţa, Tăntica, Ticu,Tina,Tinel, Tinu, Titel, Titi. De asemenea, iată derivate de la numele Elena: Ela, Elenca, Eleonora, Eli, Helena, Ileana, Ilenuş, Ilenuţa, Ilinca, Leana, Lena, Leni, Lenuş, Lenuţa, Lina, Nora, Nuţa, Nuţi.

Le urăm  pe această cale celor aproape de două milioane de români ce poartă prenumele celebre şi derivatele de la  Constantin şi Elena, un călduros  “La Mulţi Ani!”

Existau odinioară multe tradiţii legate de această zi specială, unele date, din păcate, uitării. De exemplu, păstorii hotărau de Ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena cine va fi baci şi unde  anume vor fi făcute stânele. Totodată, laptele de la oile fiecărui gospodar era măsurat exact, spre a nu apărea discuţii ulterioare, iar cantitatea este însemnată pe un răboj. Se practicau şi anumite ritualuri arhaice pentru protejarea ciobanilor, a oilor şi stânelor. În unele cătune se aprindeau aşa-numitele „Focuri vii”, practicate și cu alte prilejuri,  în speranţa că astfel vor fi alungate duhurile malefice care dijmuiesc laptele  oilor.

    “Sâmbra oilor” constituia pentru comunitatea satului un prilej de bucurie, luând parte la ea în primul rând proprietarii de ovine, dar şi membri ai familiei, vecini, cunoscuţi.   Cu câteva zile înainte de ceremonia măsurării laptelui, se desfăşura un ritual de…”purificare” a oilor, acestea fiind trecute pe rând peste o tavă cu jăratec în care se ardea şi tămâie. Animalele erau apoi atinse cu o crenguţă de leuştean, toată magia asta  contribuind chipurile la menţinerea mioarelor sănătoase.

În ziua ceremoniei oamenii  se îmbrăcau în haine de sărbătoare  şi porneau cu mâncare  în traistă către locul în care fusese aleasă viitoarea stână. Şi  acolo  avea loc un mic ritual de sfinţire a târlei şi necuvântătoarelor. Dacă totul  decurgea cum se cuvine,  oierii  luau apoi parte la o petrecere câmpenească, unde erau pofiţi să cânte  şi lăutarii. Se servea brânză, caş, ceapă verde,  bulz,  miel fript, drob de miel,  plăcinte, cozonac. Se bea palincă, vin şi bere.  În tradiţia populară  românească,  marea Sărbătoare pe care o evocăm este numită şi “Constandinul puilor” .  Se spune că de acum încolo păsările cerului îşi învaţă  puii  să zboare, ne-a povestit odată  moş Ion Bularca, din Floroaia, despre datinile din moşi-strămoşi legate de Ziua Sfinţilor Împăraţi. Dacă  de Dragobete, pe 14 februarie,  a început sezonul de zidire a cuiburilor şi de împerechere, zburătoarele au acum puii mărişori, venindu-le sorocul  să  se avânte singuri  spre înaltul cerului.

Data de 21 mai era odinioară serbată şi pentru  apărarea recoltelor viitoare. De aceea nu era îngăduit a se lucra pământul. Celor care, totuşi, munceau la câmp în această zi, potrivit  superstiţiei urma  să li se  distrugă bucatele.

În trecut exista şi un alt obicei în rândul gospodarilor ce aveau podgorii: pentru a preîntâmpina ciugulira strugurilor de către grauri, podgorenii  nu lucreau nici ei în această zi importantă.

Felicitări sărbătoriţilor! 

Încheiem aceste rânduri urându-le încă o dată numeroșilor noștri semeni  ce poartă prenumele celebre şi derivatele de la Constantin şi Elena, un călduros „La Mulţi Ani!” Tuturor le dorim multă sănătate, bucurii alături de cei dragi!

   Horia C. Deliu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail