Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Covasna au efectuat, în trimestrul III al anului în curs, 196 de acțiuni de control de specialitate, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare totală de 139000  lei.

Potrivit inspectorului șef al instituției, Farkas Istvan Levente, pentru identificarea și combaterea muncii nedeclate și subdeclarate, Inspectoratul Teritorial de Munca Covasna a intensificat  acțiunile de control în județul Covasna.  Astfel a fost identificat 1 angajator care a primit la muncă 1 persoană fără a-i  încheia contract individual de muncă în formă scrisă anterior începerii activității acestora, se menționează în comunicatul de muncă transmis către Mesagerul de Covasna. 

În domeniul relațiilor de muncă în trimestrul III au fost efectuate 134 de controale, au fost dispuse un număr de 157 măsuri cu termene  precise de remediere și au fost aplicate sancțiuni în valoare de 91000 de lei, arată sursa citată.

Pentru identificarea și combaterea muncii nedeclate și subdeclarate, Inspectoratul Teritorial de Munca Covasna a intensificat  acțiunile de control în județul Covasna. Astfel a fost identificat 1 angajator care a primit la muncă 1 persoană fără a-i  încheia contract individual de muncă în formă scrisă anterior începerii activității acestora.

În domeniul securității și sănătății în muncă în trimestrul III au fost efectuate 62 de controale, au fost dispuse un număr de 77 măsuri cu termene precise de remediere și au fost aplicate sancțiuni în valoare de 48000 de lei.

În urma cercetării evenimentelor în trimestrul III au fost înregistrate: 1 accident de muncă mortal și 15 accidente cu incapacitate temporare de muncă.

La Inspectoratul Teritorial de Muncă Covasna au fost înregistrate în total 42 de petiții din care 40 în domeniul relațiilor de muncă și 2 în domeniul securității și sănătății în muncă. Au fost sesizate aspecte referitoare la neacordarea salarilor, cazuri de muncă nedeclarată, nereguli privind neacordare sporuri precum și nerespectarea normelor de securitate și sănătate în muncă.

mesageruldecovasna.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail