Pe 20 iulie, în fiecare an creştinii îl cinstesc pe Sfântul Proroc Ilie, care reprezintă o Divinitate a Soarelui şi a Focului, provocând în toiul verii ploi torenţiale cu tunete şi fulgere.
Cercetările au arătat că acest interesant personaj biblic era identificat în credinţa geto-dacilor cu Gebeleizis – Zeul Focului, în mitologia greacă numindu-se Helios. Ca divinitate populară a Soarelui şi Focului, Sfântul Prooroc Ilie este evocat cu teamă şi respect în jurul datei de 20 a lunii lui Cuptor. Mai ales în mediul păstoresc, unde viaţa e grea, iar condiţiile atmosferice neprielnice pot avea efecte neprevăzute asupra oamenilor şi animalelor, protecţia unui asemenea personaj cu puteri magice era binevenită, fiind mereu invocată.
Prorocul Sf. Ilie apare în icoane şi fresce bisericeşti ca un personaj impozant cu barba sură, aflat într-o trăsură cu roţi de foc, trasă de doi sau de patru cai albi înaripaţi. În perioada sa pământeană se spune că Ilie ar fi săvârşit păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi la îndemnul diavolului. Păcate pe care le-a ispăşit ulterior în moduri diferite. În cele din urmă Dumnezeu l-a iertat şi l-a urcat la Cer într-o caleaşcă aparte trasă de bidivii înaripaţi.
Sfântul Ilie a fost cinstit încă dn vechime de către creştini, deoarece prin rugile sale a adus ploaia, salvând de la moarte poporul lui Israel ce suferise trei ani şi jumătate de o secetă cumplită. Ziua sa de pomenire marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la munte. Cu această ocazie, oierii tineri sau chiar cei maturi aduceau pe vremuri în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
Pe data de 20 iulie se organizau cu decenii în urmă în mai toate aşezări rurale de deal și munte aşa-numitele nedei. Unele s-au mai păstrat, altele nu, reprezentând nişte petreceri populare aşteptate cu mare nerăbdare de toată lumea. Aveau loc târguri şi iarmaroace, serbări câmpeneşti, cea mai vestită din judeţul Covasna fiind Nedeia de la Voineşti.În cadrul acestor manifestări folclorice, oamenii se întâlnesc bucuroşi, schimbă opinii, făc şi negoţ, se cinstesc, petrecând cu cântec şi joc până seara târziu.
Lumea satului credea pe vremuri că Sfântul Ilie cutreiera mai ales de ziua lui norii, fulgerând şi trăsnind dracii cu biciul său de foc, spre a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit în tinereţe. Şi, întrucât încornoraţii înspăimântaţi se ascundeau uneori pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turle şi chiar în trupul unor animale şi fiinţe umane, Ilie (în postura de justiţiar) îi fulgera cu mânie, pentru a face dreptate.
Badea Ionică Hosu, din Întorsura Buzăului, ne spuna, de pildă, că pe timpuri în ajunul acestei zile, unele fete se duceau noaptea pe cânepişti, pentru a-şi visa mai târziu ursitul. Se dezbrăcau şi se tăvăleau printre plante, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă tânăra visa cânepă verde era semn că se va mărita în curând cu un flăcău chipeş. În schimb, dacă îi apărea în vis cânepă uscată măritişul avea să mai dureze, iar pretendentul urma a fi un bărbat mai în vârstă.
Ca şi cu prilejul altor sărbători creştine, şi de Sf. Ilie românii îşi amintesc de persoanele dragi trecute în lumea umbrelor, mai cu seamă de copiii decedaţi, cu toţii fiind pomeniţi. La biserică sunt duse bucate în amintirea celor duşi (Moşii de Sântilie), iar la casele gospodarilor ce poartă acest prenume se organizează zile onomastice.
S-a păstrat tradiţia ca femeile să pună busuioc la icoane. În unele comunităţi rurale după slujbele de pomenire se împărţeau sărmanilor lapte şi vin, precum şi porumb fiert. De asemenea, se ofereu cadou farfurii cu mâncare, împodobite cu flori de vară, precum şi căni cu vin, ce trebuiau legate de toartă cu lână roşie, ca să aducă noroc.
Înaintea acestei Sărbatori, în caz de secetă mare se încheiau ritualurile arhaice de invocare a ploii, dintre care era vestit Dansul paparudelor. El reprezintă un ritual străvechi românesc cu rădăcini precreștine, practicat în perioadele de secetă severă pentru a invoca ploaia și fertilitatea pământului. Tradiția implică un dans executat de tineri îmbrăcați în fuste din frunze verzi (în special de brusture), în timp ce localnicii îi stropesc cu apă.
Indiferent în ce zi se cinstește Sărbătoarea de Sf. Ilie, conform unui obicei din bătrâni nu este îngăduit să se lucrează la câmp ori în grădină. Mai cu seamă dacă sunt nori negri de furtună, stă să plouă în orice moment, de teama trăsnetelor şi fulgerelor. Se crede că mai ales necredincioşii vor fi pedepsiţi. Este bine ca pe timp de furtună ferestrele şi uşile caselor să fie închise.
Dacă tună vor fi merele şi alunele viermănoase, iar dacă va fi o zi cu precipitaţii, timp de 20 de zile va tot ploua. …
Felicitări sărbătoriților
Din evidenţele oficiale rezultă că în jur de 153.000 de români îşi aniversează onomastica de Sf. Ilie, dintre aceştia 113.000 fiind bărbaţi. Un număr de 107.000 dintre ei se numesc Ilie, iar restul Iliuţă, Eliade, Ilieş, Iliuş. Din rândul femeilor aproape 15.000 poartă numele Ilinca, alte derivate sunt Liana, Lia, Lica.
Le adresăm celor ce poartă acest nume sfânt „La Mulţi Ani”, multă sănătate şi fericire, alături de cei dragi!
Horia C. Deliu
