Fundaţia Guzsalyas din Sfântu Gheorghe organizează la sfârşitul acestei săptămâni, înaintea Paştelui catolic, un maraton de încondeiat ouă, care se va desfăşura pe durata a 17 ore.
Reprezentanta fundaţiei, Tinka Toth-Birtan, a precizat că evenimentul se va desfăşura la Casa Mives din veninătatea Muzeului Naţional Secuiesc şi va începe vineri, 7 aprilie, la ora 10,00, şi se va încheia a doua zi, la ora 3,00 dimineaţa, iar la acesta poate participa orice persoană peste 7 ani.
Tinka Toth-Birtan a declarat, pentru AGERPRES, că prima ediţie a „Nopţii încondeierii ouălor” a fost organizată în anul 1996 la Sfântu Gheorghe din dorinţa de a perpetua tradiţiile pascale, iar evenimentul se bucură de un mare succes, numărul participanţilor crescând de la un an la altul.
Maratonul va fi precedat de o serie de ateliere de încondeiat ouă, care se vor desfăşura în perioada 4-7 aprilie.
„În cursul dimineţii, începând cu ora 9,00, aşteptăm grupuri de copii de la şcoli, iar după-amiază, între orele 16,00 şi 20,00, poate veni oricine doreşte, cu familie, cu copii, ca să înveţe tehnica”, a declarat Tinka Toth-Birtan.
Fundaţia va pune la dispoziţia participanţilor vopsea, ceară, condeie, precum şi câteva zeci de modele tradiţionale de încondeiere a ouălor, iar aceştia trebuie să aducă doar ouăle pe care vor să le decoreze.
Maghiarii din judeţul Covasna au obiceiul de a vopsi ouăle într-o singură culoare – roşie, iar modelele cu care le încondeiază au diverse semnificaţii. Potrivit tradiţiei, un bărbat care primeşte un ou pictat cu frunză de stejar va fi puternic, iar motivele florale semnifică dragostea.
Ouăle încondeiate se dăruiesc în a doua zi de Paşti bărbaţilor care merg la stropit din casă în casă, „lociolitul’ sau udatul fetelor, cum i se mai spune, fiind un obicei străvechi care se păstrează în aproape toate localităţile din judeţul Covasna.
Anul acesta, credincioşii catolici şi protestanţi sărbătoresc Paştele pe 9 aprilie, cu o săptămână înaintea ortodocşilor.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES