În toiul verii, pe 20 iulie creştinii îl serbează pe Sfântul Ilie, numit şi Sântilie, considerat stăpânul ploii, invocată în zilele de secetă ca acum, dar și al însoțitoarelor acesteia-fulgerele şi tunetele. Deși, atunci când apar fenomene extreme, furtuni și vijelii, oamenii se tem și-l roagă pe Sf. Ilie să dea dovadă de …moderație.
Potrivit unei legende Ilie ar fi înfăptuit un miracolul într-un moment de cumpănă pentru pământeni, beneficiind însă de ajutorul Divin. În timpul unei secete devastatoare, care a făcut prăpăd vreme îndelungată, singura salvarea o reprezenta ploaia binefăcătoare. Dar care nu mai venea, în pofida tuturor aşteptărilor, Sf. Ilie l-a rugat fierbinte pe Dumnezeu să aibă îndurare de bieţii oameni. Iar Minunea s-a produs în cele din urmă. S-a produs o descătușare generală, iar Sf. Ilie a intrat de atunci în rândul binefăcătorilor Umanităţii, celebritatea sa perpetuându-se din generaţie în generaţie. Aşa se face că atunci când nu plouă multă vreme, credincioşii să se roage la Sfântul Ilie spre a înfăptui o nouă minune, dar fără prea multe… tunete şi fulgere.
Sântilie este zugrăvit în icoane ca un bătrân ce stă într-un car tras de bidivii albi, pocnind dintr-un bici de foc. În plină vară, nu o dată cade grindina, numită în folclor…„pietrele trăsnetului”. Atunci când respectivele bucăţele de gheaţă sunt mici şi nu fac ravagii culturilor, se credea că au proprietăţi fertilizatoare.
Oamenii simpli credeau odinioară că tunetul ar fi zgomotul făcut de trecerea trăsurii sale, iar trăsnetul reprezenta biciul de foc cu care îi lovea pe demonii care se ascundeau peste tot, inclusiv în copaci sau în trupurile unor animale domenstice, în special, în pisici şi câini.
Sunt peste 110.000 de români care îşi sărbătoresc onomastica de ziua Sfântului Prooroc, Ilie reprezentând un prenume popular. Provine dintr-un foarte vechi nume ebraic, „Elijah”, ce a aparţinut unui profet, despre care stă scris în Cartea Regilor din Vechiul Testament. Există unele variante românesti, mai puţin răspândite, cum ar fi Elie, Iie, Lilă, Ilaşcu, Elias, Elişor.
Conform tradiţiei, pe 20 iunie închinătorii asistă dimineaţa la Slujba de la biserică, unde se roagă pentru sănătatea lor şi a familiei, aprind lumânări şi aduc ofrande: mai ales mere verzi, făcându-se din nou pomenirea morţilor.
Poate că nu toată lumea ştie că Sântilie este considerat în folclorul românesc patron al merelor timpurii. Datină spune că merele au fost fructele preferate ale Sfântului Ilie, de aceea la pomenile ce se fac în această zi un loc special îl deţin ele, alături de colivă, plăcinte, colaci, japoneze. Există la ţară obiceiul ca numai după 20 iulie să fie scuturaţi merii, iar primele fructele ce cad să fie oferite în dar copiilor.
Astăzi sunt Moşii de Sântilie, de aceea se face din nou pomenirea morţilor, mai ales a copiilor ce şi-au pierdut viaţa. Asemenea ocazii au mai fost şi la alte praznice, aşa că dacă nu s-au putut ţine atunci din varii motive, este acum un moment prilenic pentru evocarea lor.
Femeile aduc de dimineaţă la biserică colivă, fructe şi mănunchiuri de busuioc, spre a fi sfinţite, iar apoi împărţite. Firele de busuioc se duc acasă şi se aşează la icoane. După ce se usucă li se dă foc, existând prejudecata că cenuşa busuiocului e bună în medicina populară.
În final, le urăm tuturor sărbătoriţilor ce poartă numele Ilie multă sănătate, bucurie şi toate cele bune de Ziua lor onomastică. La Mulţi Ani!
Horia C. Deliu
