Ne aflăm în Sătămâna Patimilor iar credincioșii ortodocși se pregătesc pentru Marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Așa cum și-a obișnuit melomanii fideli, conducerea Filarmonicii brașovene (manager-maestrul violoncelist Anton Niculescu) a programat în acest context sacru pentru joi, 25 aprilie 2019, un eveniment muzical: Concertul vocalsimfonic extraordinar „Messa di Gloria” pentru soliști, cor și orchestră  de G. Puccini.

La pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii se va afla un invitat din Italia, dirijorul Gianpaolo Mazzoli, iar soliști vocali  sunt doi tineri de valoare, tenorul Nicolae Simonov și baritonul Alexandru Aghenie. Își va da concursul și apreciatul Cor al Operei Brașov, dirijor Leonard Boga.

Iată că fructuoasa colaborare inițiată de staff-ul celor două prestigioase instituții de cultură din Țara Bârsei – Filarmonica și Opera, conduse de muzicienii Anton Niculescu, respectiv Ovidiu Lucian Mezei – se materializează printr-un nou produs de înaltă ținută artistică.

Pe care vă invităm să-l urmăriți, stimați prieteni.

Un regal muzical

Aşadar, iubitorii  muzicii sacre din zona noastră – nu doar braşoveni, ci şi melomani din judeţele Covasna şi Harghita – au posibilitatea ca în preajma  Marii Sărbători creştine a Paștelui ortodox  să se bucure de darul oferit de Filarmonica  braşoveană. Joi-seara, de la ora 19.00, la Sala Mare „Patria” din Braşov are loc un Concert vocal-simfonic extraordinar dedicat Sărbătorilor Pascale, în program figurând creaţia cu tematică religioasă a lui Giacomo Puccini, „Messa di Gloria”. Este o lucrare valoroasă, cu o istorie interesantă, așteptată cu interes de public, care săptămânal  umple  eleganta Sală de concerte.

 

„Messa di Gloria”

 

Puccini a compus această „Messa” pentru orchestră, cor, tenor și bas, ca exercițiu la Institutul Muzical pe care l-a urmat, fiind influențat de marii clasici Verdi și Rossini. Tânărul creator avea pe atunci doar…18 ani! Lucrarea a fost interpretată în primă audiție pe 12 iulie 1880. Deși s-a bucurat  de succes, în mod curios  respectiva compoziție nu s-a mai cântat apoi integral, ci a figurat parțial în repertoriul unor coruri bisericești, compozitorul fiind absorbit de alte planuri, dând-o se pare  „uitării”It had its first performance in Lucca on July 12, 1880. However, the Credo had already been written and performed in 1878 and was initially conceived by Puccini as a self-contained work..

De fapt  partea „Credo” fusese deja scrisă și prezentată public încă din anul 1878, concepută inițial  ca o piesă de sine stătătoare. Inexplicabil este  faptul că Puccini nu a publicat niciodată manuscrisul inspiratei sale creații „Messa di Gloria”, chit că a avut succes încă de la debut !? E drept că a mai utilizat, cum spuneam,  unele dintre temele de bază în alte lucrări cum ar fi „Agnus Dei” în opera „Manon Lescaut”, precum și „Kyrie” în „Edgar”.

„Messa di Gloria” are un stil direct, degajă  multă vitalitate şi conţine multe schimbări de tonalitate. Numele de „Gloria” i-a fost atribuit deoarece această parte din lucrare este mai spectaculoasă.

000

… Povestea nu se termină însă aici, căpătând  o turnură de …roman polițist! După o lungă perioadă de „anonimat”, abia în anul 1951 s-a produs…redescoperirea ei. Un preot italian emigrant în Statele Unite, pe nume Dante del Fiorentino, meloman ca toți conaționalii săi, a decis să scrie biografia celebrului compozitor. Ca atare,  s-a deplasat în Europa, poposind în orăşelul natal a lui Puccini – Lucca. Părintele Dante venise  special pentru a descoperi documente, informații, felurite surse pe baza cărora  intenționa să realizeze o evocare solidă.

Și, surpriză, a găsit  ceva deosebit: un manuscris vechi  de mare valoare. În primul  moment a crezut că a descoperit partitura originală a celebrei „Messa di Gloria”, despre care   nu se știa unde se află. Așa că a cumpărat-o bucuros și a plecat cu ea la New York. Însă NU știa că avea doar o…copie,  manuscrisul original  aflându-se  în posesia familiei Puccini!!!

Bucuros nevoie mare că a găsit o „comoară”, a făcut conferințe de presă, a dat interviuri elogiative, organizând și un Concert integral după …72 de ani de la Premieră! Ei, acesta a fost un lucru foarte bun. Întrucât, de atunci minunata capodoperă trăiește o a doua tinerețe, fiind interpretată în toate marile săli de concret ale lumii.  Abia mai apoi părintele Dante del Fiorentino a realizat confuzia, însă efortul său a meritat, „Messa di Gloria” intrând definitiv în patrimonial muzical universal.

Așadar, melomanii din zona noastră vor avea bucuria de a asculta în Săptămâna Patimilor această lucrare monumentală.

 

Dirijorul Gianpaolo Mazzoli (Italia)

Invitatul evenimentului muzical de joi-seara este maestrul italian Gianpaolo Mazzoli, dirijor, compozitor și director al Institutului de Studii Muzicale „L.Boccherini” din Lucca. Domnia sa a studiat în tinerețe  pianul și  ulterior s-a perfecționat în muzică corală și dirijat cor la Conservatorul din Florența. De asemenea, a aprofundat arta compoziției cu maeștri Pietro Rigacci și Gaetano Giani Luporini. Mai târziu ca dirijor a efectuat turnee în Italia și în străinătate, aflându-se la pupitrul unor prestigioase orchestre simfonice, abordând lucrări ale unor autori de prestigiu. În ultimii ani a colaborat cu artiști de renume internațional, cum ar fi soliștii vocali Andrea Bocelli, Raina Kabaivnska, Piero Cappuccilli, Katia Ricciarelli, Laura Niculescu, Fiorenza Cedolin, cu violoniștii Christian Rossi și Alessandro Cappone, cu violonceliștii Raphael Wallfisch și Franco Maggio Ormezovsky, cu oboistul Francesco Di Rosa.

Maestrul are în repertoriul dirijoral lucrări majore  de operă, cum ar fi „Falstaff”, „Traviata” și „Rigoletto” de Giuseppe Verdi; „Tosca”, „Boema”, „Madama Butterfly” și „Turandot” de Giacomo Puccini (fiind prezent la „Festivalul Puccini” în Torre del Lago); „Carmen” de George Bizet; „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni și „Paiațe” de Ruggiero Leoncavallo. Între cele mai importante producții coral-simfonice  sunt incluse Simfonia  9 op.125 de Ludwig van Beethoven, „Mesiah” de  Handel, Recviemul în D KV minor 626 de Wolfgang Amadeus Mozart, „Messa” pentru patru voci de Giacomo Puccini și „Requiem” de Giuseppe Verdi.

Profesorul Gianpaolo Mazzoli a condus masterate de interpretare lirică cu studenți de la Universitatea din Nagoya (Japonia),  Sydney (Australia), Institutul Internațional de Muzică de la Beijing (China), predând și cursuri de masterclass în domeniul dirijat orchestre de Operă.

                                         Tenorul Nicolae Simonov

 

Tenorul Nicolae Simonov

Vom prezenta în cele ce urmează și portretele profesionale ale celor doi soliști care  susțin concertul. Primul se numește Nicolae Simonov și este tenor. A absolvit  Universitatea Națională de Muzică din București, unde a studiat arta vocală cu renumiții dascăli Corneliu Fânățeanu, Liliana Dumitrache, Georgeta Stoleriu.

Nicolae Simonov este în prezent artist liric în cadrul Corului Academic Radio din Capitală. În același timp a susținut  concerte, recitaluri și spectacole la Filarmonica „George Enescu” din București, Radiodifuziune, Catedrala Sf. Iosif și Opera Națională București, sub bagheta unor maeștri de prestigiu precum Cristian Mandeal, Jochen Wehner, Adrian Butterfield, Jin Wang, Ludovic Bacs, Cristian Brâncuși. În anii 2010-2012 a urmat trei cursuri de măiestrie vocală sub îndrumarea prof. Georgeta Stoleriu.

Repertoriul său solistic în continuă extindere cuprinde roluri în opere cum sunt „Acis and Galatea” și Alcina” de G. F. Händel; „Don Giovanni” de W. A. Mozart; „Ultimele zile, ultimele ore” de Anatol Vieru: „Homo videns” de Liviu Dănceanu, și lucrări vocal-simfonice precum „Messiah” de Händel; „Requiem” de W. A.Mozart; „Magnificat” de J. S. Bach;  „Requiem” de R. Schumann.

În anul 2011, în cadrul unui concert susținut la Catedrala Sf. Iosif din București a prezentat în primă audiție în România „Cantata de Crăciun” a lui Francesco Corselli. Repertoriul vocal-simfonic  prezentat alături de Corurile Radiodifuziunii, Filarmonicii „George Enescu” și în cadrul Grupului cameral „Cantemus”  cuprinde lucrări de J. S. Bach („Missa în Si minor”, „Matthäus-Passion”, „Johannes-Passion”, „Magnificat”, „Weihnachtsoratorium”, numeroase cantate), dar și creații semnate de Händel, Vivaldi, Mozart, Haydn, Beethoven, Mendelssohn-Bartholdy, Brahms.

 

Baritonul Alexandru Aghenie

 

Una dintre cele mai frumoase voci masculine ale Operei Brașov aparține tânărului bariton Alexandru Aghenie. Născut în Basarabia, de unde își trage seva și temperamentul specific artiștilor lirici de peste Prut, Aghenie s-a stabilit mai apoi cu familia în România pe când era elev, studiind în clasele terminale la prestigiosul Liceu de Arte „Plugor Sándor” din Sf.Gheorghe, județul Covasna (actualul manager fiind  colaboratoarea noastră, distinsa prof. Sebestyèn Lázár Enikő). Discipol al celebrului tenor de anvergură mondială, Vasile Moldoveanu, personajul căruia i-am dedicat aceste însemnări a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. S-a reîntors în municipiul de sub Tâmpa și la început a cântat în cor. Mai târziu, grație înzestrărilor sale deosebite a devenit un prețuit solist al Operei brașovene, desfăşurând în acelaşi timp şi o  apreciată activitate internaţională.   

Baritonul Alexandru Aghenie

Odată cu participarea la Concursul Internațional de Canto „Eva Marton“ de la Budapesta, unde a fost încununat cu Premiul I, au apărut alte oportunități. Imediat după Gala laureațior, tânărul bariton a primit nenumărate  solicitări din partea unor impresari și  foruri muzicale de prestigiu de peste hotare. De atunci a avut prezențe de succes în opere celebre, precum „Madama Buttterfly”, „Bal mascat”, „Tosca”, „Faust”, „Boema”, „Il Trittico”, fiind aplaudat și cu prilejul  participării la alte evenimente muzicale, cum ar fi „Recitalul de la ora 5” sau „Salonul Muzical al Operei Brașov”. De asemenea, prețuitul artist abordează dezinvolt și repertoriul oarecum mai dificil vocal-simfonic, cum este partitura  „Messa di Gloria” de Puccini, concert ce va fi prezentat joi, 25 aprilie 2019, de la ora 19.00  la Sala „Patria”.

 

Eveniment cultural programat în Joia Mare

 

…Iată un atractiv eveniment cultural programat de către Filarmonica braşoveană    în Joia Mare din această Săptămână a Patimilor.  Mâine-seară melomanii au  prilejul de a urmări un Concert-eveniment, pregătindu-se spiritual şi pe această cale pentru apropiatele Sfinte Sărbători Pascale ortodoxe.

Vă dorim, dragi prieteni ai Muzicii,  bucurie în suflete şi audiţie plăcută!

Horia C. Deliu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail