Zilele comunei Vâlcele și sărbătoarea tradițională intitulată „Nedeia Sânpetrului”, vor fi marcate sâmbătă și duminică, printr-un program cuprinzând manifestări cultural – artistice, dar și competiții sportive.
Aflate la cea de-a VI-a ediție, Zilele comunei Vâlcele vor debuta mâine, 1 iulie, cu activități sportive, manifestările organizate cu acest prilej continuând duminică, 2 iulie, concomitent cu sărbătoarea intitulată „Nedeia Sânpetrului”.
„Zilele comunei Vâlcele și Nedeia Sânpetrului se desfășoară în data de 1 și 2 iulie. Sâmbătă, 1 iulie, vor fi organizate activități cultural – sportive, la Vâlcele – printre care un campionat de minifotbal la care sunt înscrise cam șase echipe din comună. Duminică, 2 iulie, începând cu ora 12.00, după ce se termină slujba la biserică, va începe <<Nedeia Sânpetrului>>, în centrul stațiunii Vâlcele, cu un program artistic. Printre invitați se numără Ansamblul folcloric profesionist <<Rapsodia Călimanului>>, al Centrului Cultural Toplița, <<Mugurii Feldioarei>>, interpretul Cristian Fodor și nu numai.” – a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, viceprimarul comunei Vâlcele, Nicolaie Cucu.
Cele două manifestări sunt organizate de către Consiliul Local şi Primăria comunei Vâlcele, fiind cuprinse și în programul dedicat Zilelor Andrei Șaguna, ediția a XXV-a, program care s-a bucurat de cofinanțare de la Consiliul local Sf. Gheorghe și Consiliul Județean Covasna.
„Nedeia Sânpetrului”, prima dintre serbările câmpenești, românești, organizate anul acesta în județ
„Nedeia Sânpetrului”, derulată duminică la Vâlcele este prima serbare câmpenească populară, organizată în județul Covasna în acest an. Nedeia este o petrecere de origine pastorală organizată de obicei cu prilejul unei sărbători, în acest caz, în preajma sărbătorii Sfinților Petru și Pavel.
Ajunsă la cea de-a XXV-a ediție, manifestarea de la Vâlcele, organizată inițial în Poiana de la km 4, pe drumul Sfântu Gheorghe – Vâlcele, reia o sărbătoare cu vechime, organizată de Despărțământul „Astra” Treiscaune în perioada interbelică – conform celor relatate de dr. Ioan Lăcătușu, arhivist și unul dintre organizatorii programului Zilelor Andrei Șaguna.
„Nedeia Sânpetrului a reluat, în forme actualizate, în cadrul Zilelor Andrei Șaguna, tradiția unor spectacole artistice și sportive, manifestări publice, organizate în perioada interbelică, la Poiana Nedeii, de către Despărțământul <<Astra>> Treiscaune. Această manifestare a urmărit ca, alături de Sântiliile și Nedeile de la Covasna și Zăbala și festivalul <<Ciobănașul>>, de la Întorsura Buzăului, să înscrie și zona Sfântu Gheorghe în șirul sărbătorilor de vară, tradiționale.” – a declarat, ieri, dr. Ioan Lăcătușu.
Adunarea generală a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, mâine
Mâine, 1 iulie, în cadrul Zilelor Andrei Șaguna, este cuprinsă și Adunarea generală a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, ce va avea loc, la ora 11.00, la Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, Miercurea Ciuc.
Manifestări cuprinse în programul Zilelor Andrei Șaguna
Aflate la cea de-a XXV-a ediție, Zilele Andrei Șaguna sunt dedicate aniversării a 25 de ani de la înființarea Ligii Cultural – Creștine „Andrei Șaguna” și comemorării Mitropolitului Andrei Șaguna (1808 – 1873), canonizat în anul 2011. Programul acestora este organizat de către Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna”, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Centrul European de Studii Covasna – Harghita, S.C. „Ştefadina” S.R.L. Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Primăria şi Consiliul local al comunei Vâlcele, Asociația „Ştefadina” Bucureşti, cu sprijinul Consiliului Județean Covasna și al Consiliului Local Sfântu Gheorghe.
Ana Ciorici Costache