La prezentarea ce a avut loc miercuri, 25 mai, la Căminul cultural din Mereni, toţi cei curioşi au avut ocazia să guste din produsele lactate comercializate sub denumirea de „KÉZDI” – brânză, lapte, smântână şi sana – 100% naturale, din lapte de vacă.

Primele produse ale Cooperativei Kézdi Lacto Coop, realizate la Odorheiu Secuiesc, sunt disponibile deja în magazinele Bertis, iar începând de luni aceste produse vor fi comercializate şi în alte magazine alimentare din judeţ.

. .  „Cooperativa, luând fiinţă printr-o intervenţie a deputatului UDMR Fejér László Ödön şi printr-o colaborare a asociaţiilor agricole din judeţ şi a autorităţilor locale, este rezultatul unei munci de echipă” – a declarat directorul Direcției Agricole Covasna, Könczei Csaba, cu ocazia prezentării produselor. Acesta a afirmat că „în România, cantitatea de lapte brut importat a crescut cu 64% față de luna aprilie. În acest caz, realizarea unei iniţiative în acest sens reprezintă o mare posibilitate în ceea ce priveşte evitarea importului de lapte. Suntem martorii unui moment important. Există încă probleme tehnice care trebuie rezolvate, cum sunt, de exemplu, valorificarea zerului şi derularea procedurilor de autorizare ale centrelor de prelucrare a laptelui, pe care le vom soluţiona cât mai curând posibil.”

Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, a spus că această cooperativă reprezintă răspunsul caustic dat de secui în legătură cu faptul că achizitorii de lapte i-au abandonat pe fermierii locali. „Diferenţa între problemele mici şi cele mari constă în faptul că singur nu putem face nici un pas înainte, numai împreună. Am subliniat importanţa înfiinţării cooperativelor încă de la întoarcerea din vizita de studiu efectuat acum un an şi jumătate, în Tirolul de Sud, şi constatăm cu bucurie că fermierii din zona Tg. Secuiesc s‑au arătat deschişi în acest sens, ceea ce astăzi are un rezultat palpabil şi «gustabil». Această problemă vizează peste două mii de familii din zona Târgu Secuiesc. Atâtea familii ar fi fost în voia sorţii după liberalizarea pieţei laptelui şi apariţia problemelor cu achizitorii, dacă fermierii nu şi-ar fi unit forţele. Pentru sprijinirea acestei cooperative am promis acordarea, prin Asociaţia AgroSic, unei sume de 120 mii lei, din care au fost plătite deja 40 de mii lei. Printre planurile noastre figurează şi înfiinţarea cât mai curând a unor cooperative şi în zona Covasna şi Baraolt.” În opinia preşedintelui CJ Covasna, iniţiativa trebuie repetată şi extinsă în mai multe localităţi din judeţ, deoarece achizitorii au renunţat la producţia locală şi nu e totuna dacă cumpărăm lapte vândut în supermarketuri cu 5 lei şi care conţine lapte praf, sau cumpărăm produse lactate naturale, 100% din lapte de vacă, la jumătate din preţul acestuia. La sfârşitul discursului, el a îndemnat toată lumea să cumpere şi să popularizeze produsele KÉZDI.

Deputatul UDMR Fejér László Ödön şi-a exprimat mulţumirile tuturor fermierilor care au aderat la această cooperativă, celor din Săsăuşi, Târgu Secuiesc, Ojdula, Sânzieni, Mărtănuş, Catalina, Mereni şi Breţcu, precum şi primarilor, asociaţiilor de creşterea bovinelor şi composesoratelor. „Ideea că problema lor trebuie preluată s-a născut cu ocazia întâlnirilor cu fermierii. Mă bucur că am reuşit să găsim soluţii pentru problemele producătorilor de lapte.” La solicitarea deputatului, Bokor Tibor, primarul municipiului Târgu Secuiesc, a făcut promisiunea că va pune la dispoziţia uzinei de procesare a laptelui hala mare a parcului industrial.

Potrivit preşedintelui Cooperativei Kézdi Lacto Coop, Nagy Károly, s-au făcut paşi importanţi pentru soluţionarea problemelor legate de lapte: au participat la cursuri profesionale, s-au organizat întâlniri la care au participat peste 400 de fermieri, au analizat şi au învăţat din greşelile comise. „M-am eliberat de o mare greutate când a plecat primul camion cu lapte şi atunci când au sosit primele produse. Acum un an nu m-aş fi gândit că azi, la Mereni vom gusta din produsele noastre sănătoase.”

În discursul rostit, Molnár István, primarul comunei Mereni, i-a îndemnat pe fermieri să producă mai mult lapte şi să aibă încredere în tot ceea ce fac.

Prezent la eveniment, Tankó László, directorul executiv al uzinei de procesare a laptelui din Cristuru Secuiesc, a spus: „Rolul nostru este să stabilim împreună preţul laptelui de vacă.  Să fim mândri că am ajuns la acest nivel. Vă adresez rugămintea să aveţi în vedere rezultatele. Acesta este modelul. Noi nu construim fabrică, ci operăm o uzină de procesare a laptelui. Aici nu se plătesc bani, noi trebuie sa ne asumăm răspunderea pentru faptele noastre. Totul depinde de noi. Vă rog să gustaţi din produse şi să semnalaţi observaţiile dvs. Trebuie să producem produse care ne place nouă şi care sunt sănătoase.”

Iniţiativa a fost evaluată în mod pozitiv şi de către Máté István Olivér, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din Mereni. „A trebuit să acţionăm cât mai repede în vederea înfiinţării cooperativei pentru că 10 mai a fost data când producătorul de lactate Covalact a achiziţionat pentru ultima oară lapte de la noi. La Mereni şi Lutoasa sunt patruzeci de fermieri, producători de lapte. Asociaţia noastră a decis, acum zece ani, să colecteze laptele, din cauza demolării fostului centru de colectare a laptelui. La această grupare au aderat cinci asociaţii, precum şi persoane fizice.”

 

Consiliul Judeţean Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail