Ultimul mare scandal care zguduie scena social-politică românească şi face să zbârnâie televizoarele este generat de Compania Hexi Pharma şi moartea subită, deocamdată suspectă, într-un accident de circulaţie a patronului acestei companii, miliardarul Dan Condrea. De fapt, acest eveniment este o dovadă clară a carenţelor perpetuate ale sistemului sanitar din România, care abia acum ies la suprafaţă în toată „splendoarea” lor. Noi, ca cititori şi spectatori nu putem decât să ne cutremurăm şi să ne închinăm. Ne cutremurăm pentru ceea ce se întâmplă în biata noastră ţărişoară, şi ne închinăm cu pioşenie creştinească pentru sufletul celui dispărut prea devreme.
. . 
Conform unei surse de pe internet, cazul Hexi Pharma „a pornit de la o dezvăluire făcută în Gazeta Sporturilor privind concentraţiile de 10-20 de ori mai reduse decât etichetarea ale unor substanţe dezinfectante produse de compania Hexi Pharma Co SRL, folosite în spitale”, apoi această ştire s-a tot rostogolit precum bulgărele de zăpadă, declanşând avalanşa care avea să îngroape uriaşa firmă în doar două săptămâni, iar ca lucrurile să fie şi mai complicate, „principalul pion”, patronul firmei, dispare şi el de pe scenă tocmai când urma să răspundă în instanţă, lăsând în urmă mari semne de întrebare.
Pentru a înţelege mai bine modul cum se construiesc unele afaceri în România, dar probabil şi în alte ţări, cum cresc şi se dezvoltă precum feţii-frumoşi din basmele noastre, încât din simplu milionar în scurt timp ajungi miliardar, facem trimitere la un articol apărut în cotidianul naţional LIBERTATEA, nr. 8634 din 24 mai 2016, p.10, semnat de Elena Matei, sub titlul „Filiera basarabeană care l-a «îngropat» pe Condrea”. Articolul este introdus prin următoarele rânduri „Dan Condrea a prins gustul afacerilor dubioase la scurt timp după ce a cunoscut o basarabeancă tânără, cu conexiuni interesante nu doar la nivel de ministere, ci şi de crimă organizată. Cu ajutorul membrilor familiei Ochinciuc a început să exporte masiv în Republica Moldova produsele Hexi Pharma şi s-a apucat de afaceri ce nu au nimic de-a face cu medicina, aşa cum este firma de videochat, pe care a înfiinţat-o împreună cu soţia sa, Uliana.”
Cum se spune, nimic nu se întâmplă fără un motiv, căci legea universală a cauzei şi efectului este mereu prezentă în toate, cei doi, Dan Condrea şi Uliana Ochinciuc trebuiau să se întâlnească, să se cunoască şi să se căsătorească. Şi chiar au făcut-o în 2012 la Ungheni, oraşul natal al Ulianei, într-o ceremonie mai mult secretă, formând astfel o „echipă imbatabilă şi transfrontalieră”, după cum se exprimă autoarea articolului.
Pentru a-şi păstra secretele, „Cercul celor care au avut acces la informaţiile din firmele lui Condrea a fost foarte restrâns” se mai spune în articolul menţionat şi din care mai aflăm despre ambiţiile noii soţii a afaceristului: „Uliana nu a cerut doar o nuntă de la Condrea, ci şi posturi-cheie pentru toţi fraţii ei, verişori şi alţi prieteni din Ungheni, care au devenit ulterior oameni de bază în firmele lui Condrea”, astfel că afacerea s-a extins mult peste Prut, aducându-i câştiguri serioase lui Condrea, aşa cum reiese din articol: „…piaţa moldovenească devenise foarte profitabilă… Exporturile Hexi Pharma în Republica Moldova depăşesc binişor o sută de milioane de euro. Asta ţinând cont că în România se invoca un profit de doar două milioane de euro şi datorii de peste 20 de milioane de euro”.
Bineînţeles, marile averi nu se fac întotdeauna pe cale cinstită, dar toate au un punct de pornire care le propulsează. Din ceeaşi sursă aflăm cum „Mai întâi, Condrea a început să cumpere dezinfectanţi printr-un offshore cipriot în 2008, după care îi vindea de zece ori mai scump”, deci exact din anul în care iubita lui, Uliana Ochinciuc, a fost introdusă în acţionariat în firma Hexi Pharma”, după care deja ştim ce-a urmat.
Ceea ce este cel mai trist în toată această poveste cam sinistră e faptul că respectivii dezinfectanţi, vânduţi printr-o mulţime de contracte pe la spitalele din România, au ajuns uneori să fie atât de diluaţi încât îşi pierdeau eficienţa, cauzând în acelaşi timp multe îmbolnăviri şi pierderi de vieţi omeneşti mai ales din cauza infecţiilor postoperatorii, aşa cum s-a întâmplat şi cu victimle de la Clubul Colectiv, ori acest lucru aduce a acţiune criminală. Din nefericire pentru acest patron lacom, după faptă urmează şi răsplată, astfel că, la rându-i, şi el a căzut victima propriei acţiuni. Excludem varianta că acesta ar mai fi în viaţă, fugit undeva prin Venezuela, după cum spun „gurile rele”. Şi chiar dacă ar fi aşa, afacerea deja a căzut.
Şi mai triste ni se par însă legăturile acestei încrengături mafiote cu unele instituţii ale statului, ca şi modul defectuos cum sunt verificate şi achiziţionate materialele vitale spitalelor noastre. Aici deja nu mai este vorba despre diluarea dezinfectanţilor, ci despre „diluarea” vieţii oamenilor, înseamnă să le grăbeşti sfârşitul în mod deliberat, iar aceasta înseamnă crimă. Câţi bieţi sărmani or fi murit până acum în urma faptelor acestor indivizi avizi de câştig şi lipsiţi de conştiinţă! Şi acum cine va răspunde?! Probabil că mortul…
Conform „Noului dicţionar universal al limbii române”, ediţia a doua, 2007, verbul „a dilua” are două sensuri: 1. a micşora concentraţia unei soluţii (adăugând apă); 2. (figurat, peiorativ, tranzitiv şi reflexiv): a (se) atenua, a (se) micşora (adăugând lucruri în plus, neimportante). Şi cum cititorul de azi a devenit foarte informat, din diverse surse, cu privire la evenimentele petrecute în jurul său ori pe planetă, nu vom insista asupra sensului de bază (pe care deja l-am exemplificat mai sus) şi de altfel extrem de cunoscut, ba chiar şi practicat de unii şmecheri care contrafac băuturile alcoolice şi le servesc prin cârciumi celor însetaţi, cu privirile înceţoşate şi cu conştiinţele adormite, noi ne vom referi în încheiere şi la sensurile figurat şi peiorativ ale acestui cuvânt.
Cum altfel, dacă viaţa noastră n-ar fi „diluată”, îmbîcsită, plină de „lucruri în plus, neimportante”, menite a-ţi tulbura mintea şi a te induce în eroare? Nici nu mai ai timp şi nici nu mai poţi să gândeşti cu creierul tău, căci mii de alte minţi îţi invadează intimitatea mentală de cum le permiţi uneltelor informative, mai mult sau mai puţin gălăgioase şi agresive, să-ţi devoreze majoritatea clipelor. Şi chiar dacă ne place sau nu, atraşi ca un magnet în vâltoarea evenimentelor, ne lăsăm duşi de curent, ne lăsăm măcinaţi, tocaţi, mixaţi, înghiţiţi şi expulzaţi de toate câte vin spre noi şi se duc spre nu ştiu unde, dar care îşi lasă adânc urmele să ne marcheze viaţa zi de zi, pentru a ne face tot mai vulnerabili. În acest vârtej nebunesc, tot aşteptând să vină noi alegeri şi să se schimbe guverne, „să se ia măsuri”, să se facă indexări sau corecţii la salarii ori pensii, să fii mereu răsplătit cu promisiuni deşarte, să n-ajungi niciodată la „capătul tunelului”, nici nu observi cum viaţa ta diluată şi amărâtă a luat sfârşit, apoi nu-ţi mai pasă! Nefericirea noastră este tocmai aceasta, căci „cei mari şi tari”, care se înfruptă fără ruşine din toate bunătăţile vieţii şi care ne vând mereu iluzii, aşteaptă de fapt clipa fatidică, când nu ne mai pasă de nimic şi „ieşim din schemă”. Vai celor care se lasă amăgiţi! De aceea să-i votăm cu încredere pe noii candidaţi, poate aşa vom zări mai clar luminiţa… speranţei de mai bine.
Mihai Trifoi
