Anul 2023 p.Hr. A început, ca și 2022, sub semnul zeului Marte, al cărui reprezentant nordic, crezându-se ce nu e, adică creștin, continuă să-și bombardeze „frații”, binecuvântat fiind de Marele Patriarh al Rusiei, și să le distrugă casele și viețile bieților oameni, în speranța obținerii unei glorii nemeritate.

    Invocând un scop halucinant („denazificarea” poporului ucrainean)  și mascându-și agresiunea prin expresia „operațiune militară specială”, neavând curajul să folosească cuvântul „război”, noul „țar” al Rusiei este pus pe exterminare. Pierderile de vieți omenești și de tehnică de luptă, ca și  ale Ucrainei, și ale Rusiei sunt imense. Orașele și satele Ucrainei sunt transformate în ruine, sorțile a milioane de oameni sunt distruse, economiile celor două țări beligerante slăbesc pe zi ce trece, crizele de tot felul provocate de războiul prelungit au destabilizat lumea, astfel că pacea este încă departe. Și pentru ce? Pentru ambiția unui om care nu s-a simțit băgat în seamă de marile superputeri ale lumii!

De fapt, lucrurile sunt mai complicate și subtile. Ceea ce părea doar o simplă operațiune militară de cucerire a noi teritorii s-a dovedit în cele din urmă a fi un adevărat război cu miză mare, vizând stabilirea unei noi ordini mondiale, după cum reiese dintr-o postare pe Stiripesurse.ro („2023 va marca sfârșitul vechii normalități în Europa”, Radu Pop, 04.01.2023, un comentariu pe marginea unui articol de Roman Rukomenda, un politolog ucrainean, în traducerea lui Andrei Suba (Rador), că în realitate războiul ruso-ucrainean este un război al țărilor autoritare și totalitare (respectiv Rusia, susținută de China, Iran, Belarus, Coreea de Nord) împotriva democrațiilor occidentale, pe care le vor slăbite:

„Războiul început în 24 februarie (2022) a schimbat lumea și Europa: bătălia dintre statele democratice și cele totalitare a intrat în faza fierbinte. A fost ales primul câmp de luptă: Ucraina”.

Acum s-a ajuns la un punct în care se impune imperios întrebarea ce-i de făcut pentru a pune capăt războiului: „Principala întrebare cu care se confruntă acum democrațiile europene și occidentale e cum să oprească războiul și să creeze o nouă normalitate. E absolut clar că vechea normalitate a încetat să mai existe, întrucât toate normele elementare ale cooperării și coexistenței internaționale au fost încălcate.”

Recomandarea autorului articolului citat este clară: „… ajutați Ucraina să înfrângă militar Rusia, pedepsiți agresorul și realizați demilitarizarea și denuclearizarea deplină a Rusiei.” – ceea ce, spus sincer, va fi cam greu.

Dacă nu se va îndeplini acest fapt, conform autorului, situația se poate înrăutăți, căci: „Lăsată nepedepsită, agresiunea rusă ar constitui un exemplu pentru toate regimurile autoritare și dictatoriale din lume, care și-ar porni propriile războaie pentru „restabilirea pretențiilor istorice”.

Așadar, simplu dar deloc ușor de restabilit pacea lumii, o lume aidoma unui vulcan gata să erupă. Evenimentele viitoare vor aduce tot mai multe schimbări, la care toate țările vor fi nevoite să se adapteze. Odată cu începerea acestui război nefericit, majoritatea statelor au pornit cursa înarmărilor, mărindu-și bugetele militare. S-au impulsionat cercetările pentru construirea de noi arme, pe lângă cele de anvergură, și cele mai mici dar mai eficiente în condițiile date. Fabricile de armament și muniție adesea nu mai pot face față comenzilor iar războiul, dacă nu va fi oprit, va tinde să se mute și în spațiul extraterestru. Se înțelege că această febrilitate războinică aduce un suflu nou economiei mondiale, din nefericire, în scopuri negative.

Omenirea are atâtea probleme de rezolvat pentru a crea o viață mai bună oamenilor pe pământ, mai ales acum, când suntem bulversați de ravagiile produse de încălzirea globală și de atacul virusurilor, încât nu ne lipsește deloc războiul, însă vorbele cuiva: „Când înțelepții tac, armele vorbesc”, ceea ce înseamnă că am avea nevoie de mai puțini militari și mai mulți înțelepți.                                                                                                          

      Mihai Trifoi

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail