Acasă unități de învățământ Pagina 3
Săptămâna educației financiare, marcată în județ
Săptămâna educației financiare a fost marcată în județul Covasna, prin activități desfășurate în unități de învățământ din zona Sfântu Gheorghe, Întorsura Buzăului, Covasna și Târgu Secuiesc, cu participarea a peste 400 de elevi. Activitățile, organizate înainte de vacanța de primăvară, în perioada 3-11 aprilie, au avut ca scop creșterea nivelului de conștientizare a importanței educației […]
Activități educaționale cu caracter preventiv, la trei unități de învățământ din județ
Activităţi de promovare a profesiei de poliţist, la CNMV
Luni începe simularea Evaluării Naționale pentru clasa a VIII-a
Activități de prevenire desfășurate de polițiști, în trei unități de învățământ din județ
Săptămâna meseriilor, marcată la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”
Calendarul înscrierii în învățământul primar, trimis spre publicare în Monitorul Oficial
Activități de prevenire desfășurate de polițiști în cadrul unor unități de învățământ
Proiectul privind structura anului școlar următor, pus în dezbatere publică
Elevii revin, astăzi, la cursuri; conducerile şcolilor au primit recomandări de prevenire a răspândirii virusului gripal
Proiect pentru dotarea cu sisteme fotovoltaice a mai multor unităţi de învăţământ şi instituţii publice
Start la reciclare: școlile din România se pot înscrie în cel mai amplu proiect de educație ecologică, „Baterel, Eroul Reciclării”
Numărul beneficiarilor proiectului „Bursele Români pentru Români” a crescut
Primăria Sfântu Gheorghe acoperă costurile de încălzire a școlilor și a virat banii pentru eliminarea fondului clasei
Majoritatea unităţilor de învăţământ nu au asiguraţi banii pentru plata utilităţilor până la sfârşitul anului
Toalete corespunzătoare în toate unităţile de învăţământ; 21 de şcoli şi grădiniţe fără apă potabilă
Peste 210 clădiri, peste 60 aparţinând unor unităţi de învăţământ, fără autorizaţie de securitate la incendiu
Primăria Sfântu Gheorghe a demarat lucrările de construcţie pentru o nouă grădiniţă
Primăria Sfântu Gheorghe vrea să contracteze un împrumut de 100.000.000 lei pentru cofinanţarea unor investiţii publice
Ministerul Educaţiei: Reînscrierea la grădiniţă începe pe 16 mai; înscrierea din 30 mai
Majoritatea unităţilor de învăţământ nu vor ţine joi cursuri, optând pentru activităţi non-formale
6-31 decembrie – Zilele colindului din România
Doar 19 unităţi de învăţământ vor funcţiona online, săptămâna aceasta
Nu mai jucați ping-pong cu educația!
210 unități de învățământ din județ vor funcționa cu prezență fizică, în această săptămână
Peste 70% din unităţile de învăţământ din judeţ, în sistem online
Sindicate: Testarea elevilor trebuie făcută în familie, majoritatea cadrelor didactice vor refuza să le administreze
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, apel la unitatea comunităţii locale şi la vaccinarea anti-COVID-19
7810 copii din județ, la cursuri față în față
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive