Acasă proiect
Primăria staţiunii Covasna a obţinut fonduri europene pentru un amplu proiect de dezvoltare urbană
Primăria Covasna a obţinut aproape 9,3 milioane de lei din fonduri europene pentru un amplu proiect de dezvoltare urbană, ce vizează, printre altele, reabilitarea centrului staţiunii, construirea unui observator panoramic şi a unui traseu de cură pentru turişti. Primarul staţiunii Covasna, Gyero Jozsef, a precizat că proiectul a fost aprobat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională […]
MAI aproape de elevii ciclului primar din cadrul Școlii Gimnaziale „Váradi József” din Sfântu Gheorghe
Proiectul tehnic aferent REGES-ONLINE este în consultare publică
Sprijin privind orientarea în carieră și integrarea pe piața muncii, oferit unui grup de elevi covăsneni proveniți din medii vulnerabile
Proiect pentru dotarea cu sisteme fotovoltaice a mai multor unităţi de învăţământ şi instituţii publice
Proiectul județean „Diversitate și egalitate”, la o nouă ediție. Elevii și dascălii covăsneni, invitați să se înscrie
Proiect județean adresat elevilor și cadrelor didactice din județul Covasna
România educată?
RĂDĂCINI ȘI ARIPI – un nou proiect al Asociației GRIT din Covasna
„Pușculița cu purcei” – un proiect care a prins tradiție
Costea: Ministerul Muncii are un proiect intitulat „Bunicii Comunității”, pentru protecția acestei categorii de persoane
„Promotori pentru o democrație europeană 2016”, un proiect provocator pe care tinerii covăsneni nu trebuie să îl rateze!
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar