Acasă cadre didactice
Titularizare: 47% din totalul candidaților covăsneni au note între 7 și 9,99. O notă de 10 în județ
47% totalul candidaților covăsneni care au susținut proba scrisă din cadrul Concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2026, au obținut note între 7 și 9,99, la proba scrisă, conform rezultatelor inițiale anunțate astăzi, 28 iulie. Proba scrisă s-a desfășurat în 21 iulie, în două centre de examen din județ. Conform datelor […]
Clasament internațional: UMF „Carol Davila” din București, primul loc la cercetare în România
Conferința Națională „Provocări ale profesiei didactice: flexibilitatea profesorului și împuternicirea elevilor”, organizată la Sfântu Gheorghe
Caravana Reciclării Creative ajunge în Sfântu Gheorghe, sâmbătă
5 octombrie – Ziua mondială a educației
Definitivat: examenul are loc săptămâna viitoare
Sprijin integrat prin programul „Start în educație” pentru 459 de copii, 65 de părinți și 34 de educatori din județul Covasna
„Magazinul” faptelor bune strânge laolaltă dascăli dedicați și copii motivați
Activități preventive desfășurate de polițiștii covăsneni, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe
Astăzi începe a X-a ediție a Crosului Europei
Recomandări ale polițiștilor covăsneni, pentru o vacanță în siguranță
Titularizare/Marţi – primele rezultate la proba scrisă; se pot depune contestaţii
Inițiatorii proiectului #siguranțaonline invită elevii, adulții și antreprenorii la cursuri de siguranță digitală
Cărți de nelipsit din biblioteca unui dascăl (și părinte)
Peste 460 de elevi şi 250 de cadre didactice – premiaţi pentru rezultatele obţinute la concursurile judeţene
5 octombrie – Ziua mondială a educaţiei
Activitați informative cu caracter preventiv, la Școala Gimnazială ,,Váradi Jozsef” din municipiul Sfântu Gheorghe
Școala Gimnazială „Nicolae Colan”: Peste 550 de elevi au pășit, luni, în noul an școlar. 70 dintre ei sunt „boboci” ai clasei pregătitoare
Definitivat, 2023: rezultate mai bune, după contestații
Titularizare: rata de promovare a crescut, după contestații
Rezultate Definitivat: 68,83% din totalul candidaților au obținut medii egale sau peste 8, promovând examenul
Titularizare: Puțin peste 45% din totalul candidaților au obținut note peste 7
80 de candidați covăsneni, înscriși la examenul de definitivare în învățământ
Titularizare: 367 candidați au fost prezenți la proba scrisă
Miercuri are loc proba scrisă a titularizării
Lecții de vacanță în siguranță învățate de copii,de la jandarmii și polițiștii covăsneni
Conferința „Next Level” – Conferința de prezentare a exemplelor de bună practică din proiectele Erasmus+ și Granturi SEE, organizată la Comandău
Două săptămâni de grevă generală în școli: Protestul din educație continuă / Ultimele informații despre greva profesorilor și calendarul examenelor
Protest al angajaţilor din învăţământ în faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive