367 de candidați din județul Covasna au fost prezenți, miercuri, la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare) – sesiunea 2023. Dintre aceștia, 20 s-au retras din concurs, arată datele Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

Pentru susținerea probei, în județ s-au înscris 416 candidați. Dintre aceștia, 49 au absentat de la proba scrisă desfășurată miercuri, 12 iulie, la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe, și 20 au decis să se retragă, conform informațiilor IȘJ Covasna.

Din totalul candidaților înscriși, 96 sunt absolvenți ai promoției 2023. Cei mai mulți (din numărul total) s-au înscris la disciplinele:  Limba și literatura maghiară maternă, limba și literatura română și universală pentru copii, pedagogie preșcolară, metodica predării activităților în limba maghiară maternă și metodica predării activităților în limba română, în învățământul preșcolar (55 din totalul candidaților); limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii (35 de candidați din total); educator – puericultor (34 din total); educație fizică și sport (27 din total); limba și literatura engleză (29 din total).

În ceea ce privește posturile pentru concurs, la nivel de județ sunt 107 – titularizabile, din care 67 în mediul urban și 40 în mediul rural.  Cele mai multe sunt pentru educator – puericultor (25) și învățător/institutor pentru învățământul primar/profesor pentru învățământul primar, în limba română (24).

Totodată, sunt disponibile 683 de posturi netitularizabile, din care sunt complete 277 (în mediul urban 206 și în mediul rural 71).

La nivel național, conform datelor Ministerului Educației, rata de participare la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, desfășurată miercuri, 12 iulie, a fost 83,17%.

„Din promoția de absolvenți ai acestui an înscriși la concurs, s-au prezentat 81,70% dintre candidați. 2.623 de candidați dintre cei prezenți s-au retras (2.541 de candidați din motive personale, respectiv 82 de candidați din motive medicale). Procentul candidaților retrași, din totalul candidaților prezenți, este 9,87%. 26 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă și nu vor fi repartizați/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2023 – 2024. Au fost transmise către cele 12 centre de evaluare (constituite pe discipline, la nivel național) 23.893 de lucrări (12 lucrări au fost anulate la centrul de concurs, după încheierea probei).”- se arată pe www.edu.ro.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor școlare şi pe site-ul dedicat. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 18 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00, a informat Ministerul Educației.

Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor școlare județene şi pe site-ul anterior menționat în data de 26 iulie.

Pentru a obţine statutul de titular (angajarea pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 și 28 iulie.

Maria Crețu-Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail