Rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ în județ, după soluționarea contestațiilor este de 74.02%, conform datelor anunțate marți de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

La proba scrisă din această sesiune,  derulată în 19 iulie, în județul Covasna au fost prezenți 78 de candidați. Un candidat s-a retras în timpul examenului, astfel încât au fost trimise spre centrele de evaluare stabilite de Ministerul Educației 77 de lucrări scrise, a informat conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

După soluționarea contestațiilor, procentul de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8.00), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este de 74,02, mai mare decât cel înregistrat înainte de contestații (atunci fiind de 68,83%),  Rezultatele finale obținute de candidați au fost publicate astăzi, 01 august, ora 10.00, de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicat, precum și pe site-ul ISJ Covasna.

„Au fost declarați promovați, 57 de candidați cu medii între 8 și 10 (cu patru candidați mai mult față de numărul inițial- n.r). Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.”- a transmis IȘJ Covasna.

Potrivit aceleiași surse, cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul

preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea

definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută

ascendentă de profesionalizare.

Creștere și la nivel național

La nivel național, rata finală de promovare (după soluționarea contestațiilor), înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2023) este de 79,37%, conform Ministerului Educației.

În raport cu prima afișare (rezultate inițiale) din sesiunea 2023, se constată o creștere de 2,41% (76,97%), respectiv de peste 5,5%, comparativ cu procentul de anul trecut (73,82%), arată datele Ministerului.

Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, medie care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Astfel, dacă un candidat obţine nota 10 la ambele inspecţii şi la portofoliu, pentru a promova examenul naţional pentru definitivare în învăţământ, respectiv pentru a obţine media 8 (opt), trebuie să fie notat cu cel puțin 7.15 la proba scrisă, a transmis Ministerul Educației.

Proba scrisă a fost susținută de peste 8.000 candidați în 42 de centre de examen la 105 discipline. Rata de participare a fost 94,38%: 8.008 candidați prezenți dintr-un total de 8.485 candidaţi care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologia de examen: au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an; dețin pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;  au avut minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective”- a informat Ministerul Educației.

Maria Crețu-Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail