Miron Cristea (nume de botez Ilie) a fost primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, numit în rezoluţia de înfiinţare a Patriarhiei Ortodoxe Române, adoptată de Sfântul Sinod în 1925.
În perioada 1938-1939 a fost preşedinte al Consiliului de Miniştri. În 10 februarie 1938, a fost demis guvernul Goga şi s-a constituit un nou cabinet prezidat de Miron Cristea. Era un guvern de „uniune naţională”, girat de şase foşti prim-miniştri, care ocupau funcţia de secretar de stat. În februarie 1939, pe fondul slăbiciunii tot mai accentuate a preşedintelui Consiliului de Miniştri, Miron Cristea, regele Carol al II-lea a semnat un decret prin care acesta intra într-un concediu de o lună de zile. La 22 februarie patriarhul a plecat la Cannes, unde s-a stins din viaţă în scurt timp. (https://ioanscurtu.ro)
Patriarhul Miron Cristea a făcut parte din Regenţă în perioada 1927-1930. A ajuns în această demnitate ca urmare a renunţării principelui Carol la calitatea de moştenitor al Coroanei României. Miron Cristea a participat la „consiliul restrâns” desfăşurat la Sinaia în ziua de 3 ianuarie 1926, când s-a stabilit componenţa Regenţei, care să exercite prerogativele regale în eventualitatea că principele Mihai ar ajunge pe tron înainte de vârsta majoratului (18 ani). Cu acel prilej, patriarhul a fost nominalizat regent, alături de principele Nicolae şi juristul Gheorghe Buzdugan. Aceste decizii au fost confirmate prin legile din 4 ianuarie 1926.
S-a născut la 18 iulie 1868, în Topliţa, judeţul Harghita. A urmat cursurile Gimnaziului săsesc din Bistriţa (1879-1883), Liceului Grăniceresc din Năsăud (1883-1887) şi Institutului Teologic-Pedagogic din Sibiu (1887-1890). („Dicţionarul membrilor Academiei Române”, 2003)
Timp de doi ani a fost învăţător la Orăştie, după această perioadă a urmat filosofia şi filologia la Universitatea din Budapesta (1891-1895). În 1895 şi-a susţinut teza de doctorat în filologie „Viaţa şi opera lui Eminescu” (tipărită în limba maghiară).
A fost pe rând învăţător şi director al şcolii primare din Orăştie (1890-1891), secretar al consistoriului arhidiecezan din Sibiu (1895-1902), consilier la Arhiepiscopia Sibiului (1902-1909).
În 1900 a fost hirotonit diacon, iar în 1902 a fost călugărit la Mănăstirea Hodoş Bodrog, sub numele Miron. A ocupat treptele clericale de ieromonah (1903), protosinghel (1908). În 1909, la 21 noiembrie/3 decembrie, a fost ales episcop al Caransebeşului (înscăunat 25 aprilie/8 mai 1910). În această calitate, a apărat şcolile confesionale româneşti din Banat în faţa încercărilor guvernului din Budapesta de a le desfiinţa.
Miron Cristea a fost ales în fruntea Bisericii Ortodoxe Române în 1919, ocupând scaunul de mitropolit primat al României (1919-1925) şi ulterior de patriarh (1925-1939).
În data de 18 decembrie 1919 a fost ales mitropolit primat al României întregite, în ziua următoare fiind învestit şi înscăunat. A devenit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la 4 februarie 1925, fiind instalat în această funcţie la 1 noiembrie 1925.
La 4 februarie 1925, Sfântul Sinod a adoptat în unanimitate rezoluţia de înfiinţare a Patriarhiei Ortodoxe Române şi de ridicare a mitropolitului primat în rangul de patriarh.
În „Actul Oficial de Înfiinţare a Patriarhiei Române”, se sublinia: „poporul român îşi înfiinţează, prin propria suveranitate politică şi bisericească, Patriarhatul pentru Biserica Ortodoxă Română, recunoscându-i mitropolitului de Bucureşti titlul de patriarh al României, în locul titlului de până atunci de primat al României”, potrivit Revistei Ortodoxe Online a Mitropoliei Olteniei – https://revistaortodoxa.ro.
În următoarea perioadă s-a realizat unificarea bisericească, s-a organizat Biserica Ortodoxă Română ca Patriarhie, s-a votat statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române (din 1925).
Prin străduinţa sa, în 1921 a reapărut revista „Biserica Ortodoxă Română”. Totodată, noul patriarh s-a îngrijit de traducerea şi tipărirea Bibliei sinodale (1936), precum şi a unor ediţii din Noul Testament; a sprijinit tipărirea de cărţi teologice în Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române.
Seminarul Teologic „Miron Patriarhul” din Câmpulung pentru orfanii de război (1922) şi Academia de Muzică Religioasă din Bucureşti (1927) au fost înfiinţate de patriarhul Miron Cristea. A contribuit, de asemenea, la ridicarea actualului palat patriarhal şi la repictarea Catedralei patriarhale; a ctitorit schitul de lemn de la Topliţa.
Participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, s-a numărat printre membrii delegaţiei care au prezentat regelui Ferdinand, la Bucureşti, actul Unirii Transilvaniei cu România.
Patriarhul Miron Cristea a desfăşurat o intensă activitate publicistică: în 1907 a publicat, împreună cu Octavian Goga, „Ţara Noastră”, a editat apoi revistele „Apostolul” şi „Lumina” (1924). A colaborat cu o serie de articole la revistele vremii, în care a publicat cuvântări, pastorale, sfaturi pentru credincioşi, unele dintre acestea au apărut ulterior în broşuri.
A publicat cea mai amplă colecţie paremiologică din folclorul transilvan („Proverbe, maxime, asemănări şi idiotisme”, 1901), care conţine peste 3.000 texte adunate din întreaga Transilvanie.
A murit la 6 martie 1939 la Cannes, Franţa.
„Depus iniţial în biserica rusească (ortodoxă) din Cannes, patriarhul a fost adus în ţară, unde i s-au organizat funeralii naţionale. Regele Carol al II-lea avea să noteze: ‘Sicriul, aşezat în mijlocul Catedralei, avea un capac de sticlă, aşa încât am putut să-l văd o ultimă dată pe acest bun slujitor al Bisericii şi al Ţării’. A fost înmormântat în cripta din interiorul bisericii Patriarhale în ziua de 14 martie 1939″. (https://ioanscurtu.ro) (surse: http://www.patriarh.ro; „Dicţionarul membrilor Academiei Române”, Bucureşti, 2003; Revista Ortodoxă Online a Mitropoliei Olteniei – https://revistaortodoxa.ro; https://ioanscurtu.ro)
AGERPRES
