Dr. Sînziana Elena Popa Medic specialist Medicină de laborator Centrul Medical Pro-Vitam Sf. Gheorghe

Dr. Sînziana Elena Popa
Medic specialist Medicină de laborator
Centrul Medical Pro-Vitam Sf. Gheorghe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Analizele medicale de laborator sunt instrumentele cele mai eficiente prin care se pot depista probleme la nivelul întregului organism și furnizează informații importante despre starea de sănătate a pacienților.

 

„Sunt medic specialist medicină de laborator și de 4 ani și jumătate sunt parte din echipa medicală la Pro-Vitam Sf. Gheorghe. În tot acest timp, progresul medicinei și al tehnicilor de laborator este simțit și în laboratorul nostru, astfel, în momentul de față avem la dispozitie o multitudine de analize de laborator cu ajutorul cărora putem să diagnosticam boli, venind astfel în sprijinul pacienților.”- ne-a spus dr. Sînziana Elena Popa , medic specialist medicină de laborator

 

În cadrul clinicii, pacienții (copii și adulți) sunt investigați riguros ceea ce ajută la o monitorizare mai bună a bolilor cronice sau la descoperirea unor alte afecțiuni.

 

„Echipa noastră este foarte bine pregatită și atmosfera de lucru este foarte placută. Lucrăm pentru a ajuta oameni. Și asta face munca noastră foarte satisfacatoare. Când o persoana vine și îți face analize află despre starea lui/ei de sănătate. Medicul specialist care a recomandat aceste analize își confirmă diagnosticul și poate prescrie corect tratamentul de care pacientul său are nevoie. Este foarte importantă efectuarea analizelor de confirmare a unui diagnostic inainte de a luat un tratament pentru a avea siguranta ca tratamentul prescris este cel corect si potrivit pentru boala pacientului.

În această perioadă a pandemiei cu COVID 19, cererea de efectuare a analizelor a scăzut. Avem fonduri pentru a  efectua analize gratuite în baza biletului de trimitere de la medicul de familie și medicul specialist. În această perioadă în care este bine să stăm în casă și să ne ferim de a intra în contact cu multă lume, pentru a vă face analizele este nevoie doar de o singură vizită la centrul nostru. Noi am implementat și respectăm măsurile de siguranță și de prevenție în contextul actual, astfel pacienții pot  face investigațiile de laborator în siguranță. Eu și echipa mea de pe laborator vă așteptăm cu drag să apelați la serviciile oferite de Centrul Medical Pro-Vitam.” a mai adăugat doamna dr. Sînziana Elena Popa

 

Cu o gamă largă de specialități clinice și cu o echipă medicală  formată din peste 30 de medici cu experiență și expertiză, acoperim o mare parte din nevoile pacienților. Totodată, asigurăm analize de laborator, ecografii, investigații de medicina muncii precum și servicii de imagistică medicală (CT, DEXA, radiologie).

Clinica este în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Covasna, pentru analize de laborator și investigații pediatrice.

 

Clinica Pro-Vitam Sf. Gheorghe este parte din grupul de Centre Medicale: Pro Vitam Tg. Secuiesc (punct de lucru), Laboratorul Pro-Vitam Sibiu şi Promedical Center Cluj Napoca – unul din primele centre medicale deschise la Cluj, cu prezenţă pe piaţa medicală de 20 de ani.

 

Pentru detalii și programări pacienții pot suna la telefon 0267 312 919 sau 0728 114 900

(Centrul Medical Pro-Vitam, str. Muncitorilor nr. 16).

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail