Peste 130 de persoane din județ au încheiat contracte de asigurare pentru a plăti retroactiv contribuția la pensii, conform datelor Casei Județene de Pensii (CJP) Covasna.
„Prin derogare de la prevederile actualei legi a pensiilor publice, Legea nr. 186/2016 a introdus posibilitatea plății retroactive a contribuțiilor de asigurări sociale în vederea realizării unui stagiu de cotizare, util la pensionare. Legea nr.186/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 24.10.2016 şi, ca atare a intrat în vigoare la data de 27.10.2016. Conform actului normativ menționat, aceste contracte de asigurare au fost încheiate de persoane care nu sunt pensionare și în ultimii cinci ani anteriori semnării contractului au avut perioade în care nu au realizat vechime utilă la pensie. În județul Covasna, în perioada 1 noiembrie 2016 – 31 martie 2017 au fost încheiete un număr de 136 de astfel de contracte. Majoritatea celor care au optat pentru această formă de asigurare au fost persoane aflate în pragul pensionării și care nu au realizat stagiul de cotizare necesar la obținerea unei categorii de pensii din sistemul public. Aceste persoane – dacă au îndeplinit condițiile de vârstă – după plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate au depus cererile de pensionare și o parte deja beneficiază de pensii astfel stabilite .” – a transmis reprezentanta CJP Covasna, Kollo Piroska.
Aceasta a precizat că „suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi data de 27.04.2017 .
„Din totalul persoanelor asigurate, circa 10 persoane mai au de achitat contribuții și vor fi notificate în acest sens.” – a transmis reprezentanta CJP Covasna.
Potrivit acesteia, „stagiul de cotizare în sistemul public de pensii se constituie din luna/lunile pentru care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale actualizată, cu respectarea prevederilor Legii nr. 186/2016. Neplata contribuțiilor datorate pănă la data de 27 aprilie 2017 atrage imposibilitate realizării unei asigurări retroactive.”
„În urma contractelor de asigurare socială încheiate în conformitate cu prevederile Legii nr. 186/2016 au fost încasate contribuții de asigurări sociale în sumă totală de 390.636 lei.” – a mai transmis reprezentanta CJP Covasna.
Ana Ciorici Costache