Societatea de salubrizare TEGA SA informează că la sfârșitul lunii octombrie s-a finalizat campania derulată în acest an de colectare a deșeurilor voluminoase, a electrocasnicelor și a textilelor.

În cele două etape – din martie până în iulie, apoi de la sfârșitul lunii iulie până la sfârșitul lunii octombrie – angajații companiei au ajuns în peste 100 de localități. Luând în calcul toate categoriile, s-au adunat 500,51 tone, adică aproximativ 50 de camioane de deșeuri voluminoase, electronice și textile se arată în comunicatul de presă transmis de Biroul de presă al societății, care cuprinde și cifrele pe care le redăm mai jos. 

Cantitatea de deșeuri electrice și electronice a fost de 106.760 kg, preluată de TEGA de la 1.913 locuitori. Contravaloarea aparatelor, în sumă totală de 33.455,29 lei, este dedusă pe factura de salubritate (este important de menționat aici că măsura este valabilă doar pentru clienții care au contract individual, adică plătesc direct către TEGA, nu către administrația locală). Deșeurile voluminoase au însumat 385.060 kg, iar deșeuri textile au fost predate de către locuitori în cantitate de 8.688 kg.

„Cel mai important este că oamenii profită de ocazie și utilizează această posibilitate de colectare. Cantitatea de textile predate a crescut cu aproximativ 140%, iar în privința deșeurilor electronice am colectat cu peste 3 tone mai mult decât anul trecut”, a concluzionat Máthé László, directorul TEGA S.A.

Față de anul trecut, cantitatea de deșeuri electrice a crescut cu 3,6%: față de 103.012 kg în 2025, anul acesta s-au strâns 106.760 kg. În schimb, cantitatea de deșeuri voluminoase a scăzut cu 23,4%, de la 502.790 kg la 385.060 kg.

„În ceea ce privește deșeurile electrice, sosesc deja aparate din generații mai noi, iar cantitatea este mereu influențată de existența unui program rabla în derulare pentru aceste echipamente: acum se resimte faptul că nu există astfel de campanii la nivel național”, a subliniat Máthé László.

La Sfântu Gheorghe, unde ridicarea deșeurilor voluminoase se desfășoară continuu pe tot parcursul anului, s-au colectat 5.957 kg de textile, 28.979 kg de deșeuri electronice (363 de persoane, cu o valoare dedusă din facturi de 10.140,26 lei) și 69.740 kg de deșeuri voluminoase (în mare parte mobilier). Din reședința de județ provine mai mult de două treimi din totalul deșeurilor textile – deși containerele sunt adesea forțate, ele funcționează. În oraș, cantitatea de deșeuri electrice a crescut cu 30,7%, în timp ce deșeurile voluminoase au scăzut la mai puțin de jumătate față de cele 157.220 kg înregistrate anul trecut.

La Baraolt, locuitorii au predat 13.689 kg de deșeuri electronice (203 persoane, în valoare de 4.843,89 lei), 18.180 kg de deșeuri voluminoase și 167 kg de textile. La colectarea textilelor, Ilieni a fost pe primul loc cu 187 kg, înaintea orașului Baraolt și a comunei Ozun (156 kg). La deșeuri electrice, Turia (5.071 kg) și Sânzieni (4.863 kg) au urmat după Baraolt, iar în cazul deșeurilor voluminoase, Catalina – Imeni (14.200 kg) și Turia (13.960 kg) au predat cele mai mari cantități după Baraolt.

Cei care doresc să scape de articole electronice le pot preda în orice zi lucrătoare a anului pe strada Energiei nr. 2 din Sfântu Gheorghe. În reşedinţa de judeţ, mobilierul vechi este ridicat gratuit de TEGA pe tot parcursul anului din fața casei sau a blocului, în baza unei programări prealabile la numărul de telefon 0267 310 123 sau la adresa de e-mail [email protected], se mai arată în comunicat.

mesageruldecovasna.ro

Sursa foto: TEGA SA

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail