Programul, organizat pentru a şasea oară de unitatea medicală în colaborare cu Consiliul Judeţean Covasna, se va desfăşura în Ambulatoriul spitalului, la Cabinetul de Urologie, iar investigaţiile vor fi făcute pe baza înscrierii prealabile.

„Luna noiembrie este dedicată, la nivel internaţional, sănătăţii bărbaţilor şi reprezintă un bun prilej pentru a acorda mai multă atenţie acelor afecţiuni care, depistate la timp, pot fi tratate cu rezultate mai bune. Cancerul de prostată este una dintre cele mai frecvente afecţiuni oncologice întâlnite în rândul bărbaţilor, iar riscul de apariţie creşte odată cu înaintarea în vârstă. În multe cazuri, boala poate evolua o perioadă îndelungată fără simptome, motiv pentru care controalele medicale regulate au un rol esenţial în depistarea precoce. Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Fogolyan Kristof’ organizează pentru a şasea oară programul de screening din luna noiembrie, în cadrul căruia bărbaţii cu vârsta de peste 45 de ani pot beneficia gratuit de investigaţii”, se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, în anul 2024 medicii spitalului au identificat 40 de cazuri noi de cancer de prostată, în 2025 un număr de 36 de cazuri, iar anul acesta, până pe 30 octombrie, au fost înregistrate 32 de cazuri.

„În stadiile incipiente, boala este adesea complet asimptomatică. Tocmai de aceea, controlul urologic periodic poate fi important chiar şi atunci când o persoană se simte bine şi nu are nicio problemă aparentă. Cu cât o modificare este depistată mai devreme, cu atât avem la dispoziţie mai multe opţiuni pentru stabilirea planului de tratament, iar perspectivele pe termen lung pot fimai favorabile. Le recomand bărbaţilor să nu amâne consultul de specialitate şi să efectueze investigaţiile recomandate în funcţie de vârstă şi de factorii individuali de risc”, a declarat medicul urolog Biro Andras.

Campania va avea loc în perioada 16-20 noiembrie, iar înscrierile se pot face la numărul de telefon 0736 636 249.

La iniţiativa fundaţiei „Movember”, luna noiembrie a devenit, începând cu anul 2004, analogul masculin al lunii „octombrie roz”, luna de informare şi prevenire a cancerului mamar. Mişcarea „Movember”, care combină cuvintele „moustache” (mustaţă) şi „November” (noiembrie), a pornit iniţial din Australia şi s-a extins apoi în toată lumea.

Într-un gest de solidaritate masculină, adepţii mişcării „Movember” îşi lasă barbă şi mustaţă pe durata întregii luni pentru a atrage atenţia asupra maladiilor specifice bărbaţilor, în special asupra cancerului de prostată.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail