Hotărârea Consiliului Local Sfântu Gheorghe privind reorganizarea reţelei şcolare preuniversitare pentru anul 2017-2018, care prevede, printre altele, şi comasarea Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” cu Liceul Tehnologic „Kos Karoly”, a fost atacată în contencios administrativ de un consilier local. 

Balint Jozsef, ales pe listele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, a declarat că, potrivit hotărârii forului aleşilor locali, adoptate la finele anului trecut, Liceul „Kos Karoly” îşi va pierde personalitatea juridică şi prin urmare va fi desfiinţat.

„Am înaintat o plângere prealabilă prin care am cerut să se revină asupra deciziei Consiliului local, nu au vrut să revină, aşa că am depus actele în contencios administrativ. Atât eu, cât şi mulţi alţi oameni din Sfântu Gheorghe doresc ca această şcoală să fie menţinută, pentru că ştim că este nevoie (…) Nu cred că e bine să se amestece două unităţi de învăţământ, pentru că dintr-o marmeladă amestecată cu o zacuscă nu o să iasă o zacuscă mai bună. Deci, vrem ca Liceul „Kos Karoly” să îşi păstreze personalitatea juridică şi am cerut în mod expres suspendarea aplicării hotărârii Consiliului local până când instanţa va da un verdict”, a declarat, marţi, Balint Jozsef.

În context, acesta a mai spus că nu este de dorit ca Liceul „Kos Karoly” să aibă aceeaşi soartă cu Liceul Agricol, care a dispărut după unificarea cu o altă unitate de învăţământ.

În cursul zilei de luni, conducerea Liceului „Kos Karoly” a demarat o campanie de strângere de semnături în vederea susţinerii unei petiţii împotriva desfiinţării acestui liceu, campanie care se va încheia pe data de 14 aprilie a.c. Directorul liceului, prof. Koman Laszlo, a declarat pentru AGERPRES că şcoala are peste 300 de elevi, numărul minim prevăzut de lege pentru a-şi păstra personalitatea juridică.

În luna ianuarie a.c. aproape 200 de persoane au participat la un miting de protest în faţa Primăriei Sfântu Gheorghe, împotriva deciziei autorităţilor locale de a restructura reţeaua şcolară, prin desfiinţarea acestui liceu şi unificarea lui cu „Puskas Tivadar”.

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a explicat la acea vreme că măsura are drept scop crearea unei „şcoli profesionale puternice” şi că a fost luată în urma unor studii aprofundate, ce au avut la bază scăderea numărului elevilor şi utilizarea mai eficientă a infrastructurii şcolare.

Potrivit conducerii Primăriei, comasarea va duce la pierderea personalităţii juridice şi a actualului sediu al Licelului „Kos Karoly”, însă nu va afecta numărul elevilor, al cadrelor didactice şi specializările, iar elevii vor avea condiţii mai bune de pregătire la „Puskas Tivadar”, acesta fiind mult mai bine dotat.

Conducerea Primăriei a precizat, totodată, că după mutarea liceului „Kos Karoly”, intenţionează să renoveze clădirile aflate în strada Gábor Áron şi să mute aici clasele pregătitoare de la liceele Mikó şi Mikes Kelemen, care nu au spaţii suficiente şi să înfiinţeze astfel o nouă şcoală elementară în limba maghiară.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail