Dosarul de candidatură la funcția de primar al municipiului Sfântu Gheorghe al consilierului din cadrul Direcţiei de Tineret şi Sport (DJST) Covasna, Cătălin Lazăr, a fost respins de Biroul Electoral Municipal, întrucât pe lista susținătorilor ar fi existat semnături ale unor persoane care nu sunt din oraș.
Biroul Electoral Municipal a respins, în cursul zilei de miercuri, dosarul de candidatură la funcția de primar al municipiului Sfântu Gheorghe al consilierului DJST Covasna, Cătălin Lazăr, candidat din partea partidului ALDE, întrucât nu ar fi întrunit numărul necesar de semnături. Potrivit unei reprezentante a Biroului Electoral Municipal, deși inițial numărul semnăturilor ar fi fost mai mult decât suficient, ulterior s-a constatat că lista susținătorilor ar fi conținut semnături ale unor persoane care nu aveau domiciliul în municipiul Sfântu Gheorghe, fapt ce a făcut ca acestea să nu fie valide.
„Da, dosarul a fost respins pentru că la început s-a crezut că va fi nevoie de 500 de semnături și de fapt a fost nevoie de 544. Ei au adus 547 de semnături din care s-au tăiat, pentru că erau câteva persoane care nu erau din Sfântu Gheorghe. Este vorba de lista de susținători, altă greșeală la dosar nu a fost. (…) Are termen 48 de ore să depună o contestație.” – a declarat reprezentanta Biroului Electoral Municipal.
. . „Nu contest decizia Biroului Electoral vis-a-vis de anularea dosarului meu de candidatură pentru ocuparea funcției la alegerile pentru fotoliul de primar al municipiului Sfântu Gheorghe.”
Contactat telefonic, consilierul DJST Covasna a declarat că decizia Biroului Electoral este una corectă și că nu va depune contestație întrucât dorește să se axeze pe lista Consiliului Local: „Nu am să mai vin cu o contestație. Ce s-a întâmplat de fapt: tinerii care au dorit să mă ajute în campanie și care au strâns semnăturile din partea simpatizanților, din dorința de a strânge cât mai multe semnături au uitat să treacă și domiciliul complet al simpatizantului, și conform legii, semnătura de susținere nu este luată în calcul. De aceea consider decizia Biroului Electoral drept una corectă și justă, dar asta nu mă împiedică să mă concentrez pe lista de Consiliu Local, pe care o și deschid de altfel la consilieri, și unde ne vom canaliza toată energia și toate resursele pentru a putea obține cât mai multe voturi și pentru a intra cât mai mulți consilieri ALDE tineri în Consiliul Local. (…) Nu contest decizia Biroului Electoral vis-a-vis de anularea dosarului meu de candidatură pentru ocuparea funcției la alegerile pentru fotoliul de primar al municipiului Sfântu Gheorghe. Ceea ce pot să spun este că este o decizie legală și pe de altă parte doresc să le mulțumesc, încă o dată, tinerilor care au strâns semnăturile pentru candidatura mea. Ei, neștiind jocurile politice, nu cunosc foarte bine procesul acesta birocratic și din dorința lor de a se implica și de a veni foarte repede cu aceste semnături, au omis anumite lucruri pe care le impune procesul electoral și legea. Dar asta nu ne împiedică, le mulțumesc încă o dată, și mergem înainte! Țelul și atenția noastră vor fi îndreptate către Consiliul Local, având lista completă pe care o deschid.” – a declarat, în exclusivitate pentru ziarul „Mesagerul de Covasna”, Cătălin Lazăr.
În continuare, rămân în cursa pentru Primăria municipiului Sfântu Gheroghe: profesoara Rodica Pârvan, din partea PSD; consilierul local Mădălin Guruianu, din partea PNL; Victor Raica din partea UNPR; fostul viceprimar Balint Jozsef din partea PPMT şi actualul primar Antal Arpad, din partea UDMR.
Ioana Ardeleanu