Echipa Romania Student Tour, coordonată de directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, Paul Bordaş, a prezentat recent, la Sfântu Gheorghe, opt albume fotografice realizate pe parcursul ultimilor zece ani, în cadrul unui program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural. . .
Paul Bordaş a declarat, pentru AGERPRES, că Romania Student Tour este un proiect pe care l-a creat „nu numai cu mintea, cu inima, ci şi cu sufletul”, în care a implicat, în toţi aceşti ani, peste o sută de tineri pasionaţi de fotografie şi de artele vizuale, în general, câştigători ai concursului „Fotogeografica”.
„Fotogeografica este un proiect care anul acesta împlineşte 20 de ani, iar Romania Student Tour este un premiu pentru câştigătorii acestui concurs (…) Echipa Romania Student Tour este o echipă care se reînnoieşte în permanenţă, care, ca şi pasărea Phoenix, renaşte de la an la an, întinereşte. Şi este logic să fie aşa, pentru că an de an vin din spate noi, şi noi, şi noi talente. Categoria de vârstă este de până în 35 de ani şi noi descoperim de la an la an noi tineri pasionaţi de frumos, de fotografie, de istorie, de etnografie şi folclor şi de aceea am spus că echipa mea este un Phoenix”, a spus Bordaş.
Potrivit acestuia, cele opt albume prezintă „o altă Românie”, o „Românie văzută prin ochii tinerilor”, iar cel mai recent volum, „Ţinutul vulcanilor”, cuprinde câteva dintre cele mai frumoase fotografii realizate anul trecut în judeţul Covasna.
„Puteam să îl denumim în n variante, dar noi am optat pentru „Ţinutul vulcanilor” pentru că în această regiune a Europei se năştea cu zeci de mii de ani în urmă un lanţ vulcanic pe care s-a grefat una dintre primele civilizaţii ale omenirii, mă refer la civilizaţia cucutenienilor (…) Am optat pentru acest format, pentru că până la urmă cartea rămâne, cartea este carte. Există tot felul de tendinţe de a promova fotografii pe facebook sau pe alte reţele de socializare, dar cartea rămâne carte (…) Ne adresăm unui public larg, de aceea informaţiile sunt tratate şi ştiinţific şi cultural pe înţelesul tuturor, sunt informaţii strict necesare, pentru că o imagine spune o mie de cuvinte”, a mai adăugat Paul Bordaş.
Cataloagele editate în cadrul proiectului Romania Student Tour sunt, conform lui Bordaş, prezentate la diverse manifestări naţionale şi internaţionale studenţeşti şi de tineret, dar şi unor ambasade şi ministere cu prilejul unor evenimente.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
www.agerpres.ro