. . Peste 40 de firme din judeţul Covasna au trecut prin Incubatorul de Afaceri din Sfântu Gheorghe, amenajat în urmă cu zece ani într-o centrală termică dezafectată.

Gaspar Maria Magdolna, coordonatoarea incubatorului de afaceri, a declarat pentru AGERPRES că majoritatea firmelor şi-au ales prestările de servicii ca domeniu de activitate, iar unele dintre ele au reuşit să „crească” semnificativ.

„Am avut două cicluri de incubare, în primul au intrat 20 de firme, în al doilea, 24. Am avut trei firme de producţie, una de cutii de cartoane şi două de confecţii, restul de prestări de servicii, respectiv şcoală de şoferi, contabilitate, geodezie, consultanţă (…) Unele au crescut foarte frumos şi au plecat din incubator, una dintre ele are acum 35 de angajaţi”, a declarat Gaspar Maria Magdolna.

Kovacs Blanka, care conduce un post de radio local împreună cu soţul ei, spune că incubatorul a fost locul ideal pentru a-şi începe activitatea, atât datorită poziţionării, cât şi facilităţilor oferite antreprenorilor aflaţi la început de drum.

„Era ideal ce ne-a oferit incubatorul. Şi chiria era foarte avantajoasă în primii ani, şi relaţiile cu celelalte firme, cu care ne-am împărtăşit experienţele, şi succesele şi rateurile, au fost importante şi ne-au ajutat mult”, a declarat Kovacs Blanka.

Printre firmele incubate se numără şi o şcoală de scafandri, condusă de Szabo Jeno, care, pe vremea studenţiei, a lucrat pentru scurt timp cu celebrul căpitan Jacques Ives Cousteau şi a făcut parte şi din echipa care a descoperit cetatea scufundată Callatis. El a derulat în ultimii ani mai multe proiecte educaţionale, inclusiv cu persoane cu deficienţe de auz, şi a amenajat în localitatea Dalnic, nu departe de municipiul Sfântu Gheorghe, un acvariu uriaş pentru scufundări, unde intenţionează să organizeze şi nunţi subacvatice.

Incubatorul de afaceri a fost realizat de Asociaţia Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV), care anul acesta aniversează 20 de ani de existenţă.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail