În perioada 29 – 31 iulie a. c., atât la sediul C. P. P. C. J. Gheorgheni cât şi la Catedra de Ordine şi Siguranţă Publică Sfântu Gheorghe, au avut loc examenele de absolvire a Cursului de formare iniţială a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere.
Ca urmare a acestor examene, au absolvit acest curs desfăşurat pe parcursul a 3 luni (04 mai – 31 iulie) un număr total de 76 de poliţişti locali (dintre aceştia 51 la sediul C. P. P. C. J. Gheorgheni şi 25 la catedra O. S. P. Sfântu Gheorghe). Cursanţii fac parte din structurile Poliţiei Locale din Târgu – Mureş, Sighişoara, Sângeorgiu de Pădure, Miercurea – Nirajului, Bălăuşeri (jud. Mureş), Bistriţa, Târgu-Neamţ, Slănic – Moldova, Moineşti (jud. Bacău), Odorheiu-Secuiesc (jud. Harghita), Borşa (jud. Maramureş), Sărmăşag (jud. Sălaj), Braşov, Hărman, Bod, Ghimbav, Dumbrăviţa (jud. Braşov).
Absolvenţii şi-au exprimat satisfacţia faţă de modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor de formare, condiţiile moderne ale unităţii de învăţământ şi nu în ultimul rând de calitatea serviciilor profesioniste oferite de furnizorii de educaţie – corpul instructorilor militari din C. P. P. C. J. Gheorgheni.
Această concluzie se regăseşte şi în impresiile proaspeţilor absolvenţi:
Ø şef serviciu Mateescu Cristian-Ştefan, Poliţia Locală Târgu-Mureş: Cursul de iniţiere al poliţiştilor locali desfăşurat la CPPCJ Gheorgheni a fost conform aşteptărilor, în sensul că modul de expunere al tematicii au ajutat poliţiştii locali să înţeleagă conţinutul Legii 155/2010 prin aprofundarea în mod defalcat a atribuţiilor şi competenţelor profesionale şi al legislaţiei în domeniul constatării şi sancţionării faptelor de natură contravenţională şi penală. De asemenea, procedurile de tactică poliţienească vor fi de un real folos în activitatea practică a poliţiştilor locali. Expunerea temelor din curriculă a fost pe înţelesul tuturor, fapt ce a dus la o cunoaştere aprofundată a competenţelor materiale ale poliţiştilor locali, ceea ce denotă un profesionalism din partea profesorilor instructori din cadrul CPPCJ Gheorgheni.
Participarea la acest curs a fost mai mult decât necesară, fiind o experienţă plăcută, dar trebuie urmată de alte cursuri de perfecţionare în domeniile specifice fiecărei structuri în parte.
Ø poliţist local Huluiţă Mihai, Poliţia Locală Braşov: Parcurgerea Cursului de formare iniţială pentru poliţişti locali mi-a oferit posibilitatea de a-mi consolida cunoştinţele profesionale deţinute anterior şi de a-mi perfecţiona deprinderile practice în aplicarea acestora. Am fost plăcut impresionat de competenţa, seriozitatea şi profesionalismul cadrelor care au predat la acest curs, de atmosfera de studiu şi competitivitate create, care au dus la dezvoltarea preocupării cursanţilor de a dobândi noi cunoştinţe profesionale, de a le perfecţiona pe cele existente şi de a-şi forma deprinderi practice în aplicarea lor. Climatul format a făcut ca rezultatele obţinute să fie preponderent bune şi foarte bune, constituind o bază solidă pentru activitatea profesională viitoare.
Ø inspector principal Mureşan Simona, Poliţia Locală Bistriţa: În urma absolvirii cursului de formare iniţială în cadrul CPPCJ Gheorgheni consider c-am dobândit informaţii utile pentru desfăşurarea activităţii de poliţist local.
Apreciez atitudinea profesorilor faţă de noi cursanţii, tactica pedagogică de transmitere a informaţiilor, respectul cu care am fost trataţi şi nu în ultimul rând metodologia de transpunere în practică a teoriei. Felicitări!
Având în vedere că legislaţia este în continuă schimbare, precum şi societatea, consider c-ar fi nevoie de continuitate în ceea ce priveşte cursurile de perfecţionare profesională a poliţiştilor locali.
Ø poliţist local Cogean Pavel, Poliţia Locală Săcele: Deşi fiecare poliţist local a venit cu un bagaj propriu de cunoştinţe, mai mult sau mai puţin bogat, acest curs ne-a întregit pregătirea profesională. Toţi participanţii la curs şi-au perfecţionat deprinderile necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de Legea 155/2010, aici incluzând şi pregătirea fizică. În concluzie, acest curs şi-a atins scopul, iar noi revenim la unităţile administrativ-teritoriale mult mai bine pregătiţi, gata să asigurăm cetăţenilor un climat de linişte şi normalitate prin activităţile pe care le vom desfăşura.
Începând cu luna septembrie a. c., atât la sediul C. P. P. C. J. Gheorgheni cât şi la Catedra de Ordine şi Siguranţă Publică Sfântu Gheorghe, pe lângă activităţile de pregătire a efectivelor de jandarmi, vor continua şi cursurile de formare iniţială a poliţiştilor locali (în cadrul seriei a III-a 2015 deja şi-au anunţat participarea peste 70 de poliţişti locali).
. .
Purtătorul de cuvânt al Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ggeorgheni