Peste 440 de candidaţi din judeţul Covasna s-au înscris la sesiunea de toamnă (sesiunea august- septembrie) a examenului de Bacalaureat 2015. Acest număr nu este final, deoarece elevii din clasele terminale, care au rămas corigenţi, se vor putea înscrie la această sesiune după ce vor susţine şi vor promova examenul de corigenţă.
Potrivit informațiilor oferite de inspectorului şcolar din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna, Farkas Csaba, 448 de candidaţi s-au înscris la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2015. Elevii din clasele terminale, care au rămas corigenți și care vor promova examenul de corigență, vor putea să se înscrie la sesiunea a doua a examenului de bacalaureat în data de 7 august (a.c.).
Conform aceleiași surse, pentru cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, în judeţul nostru va funcţiona un singur centru de examen, la Liceul Teoretic ”Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe, unde va avea loc și examenul de competențe, pentru candidații din tot județul. În funcție de numărul de candidați, a fost propus și o subcomisie în Târgu Secuiesc.
Calendarul examenului de Bacalaureat, sesiunea a II-a
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, prima probă din cadrul sesiunii a doua a examenului de Bacalaureat, între 17-18 august (a.c.) va avea loc proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, dar și proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B. În perioada 18-19 august se va desfășura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C, iar între 20-21 august, evaluarea competenţelor digitale – proba D.
. .
Prima probă scrisă din cadrul sesiunii a doua – proba E)a)- de limba și literatura română va avea loc în 24 august (a.c.). În 25 august se va desfășura proba scrisă la limba și literatura maghiară – proba E)b), în 26 august, proba scrisă obligatorie a profilului – proba E)c), iar în 28 august va avea loc ultima probă – E)d) – din cadrul sesiunii a doua a examenului de Bacalaureat – proba la alegere a profilului şi specializării (probă scrisă).
În 31 august 2015 vor fi afișate rezultatele (până la ora 12:00) și vor putea fi depuse contestaţii (între orele 12:00 – 16:00). Între 1 – 2 septembrie 2015 se va derula rezolvarea contestaţiilor, iar în 3 septembrie 2015 este programată afişarea rezultatelor finale.
Se precizează că la solicitarea comisiilor de bacalaureat judeţene/a municipiului Bucureşti sau din proprie iniţiativă, Comisia Naţională de Bacalaureat poate aproba prelungirea perioadelor de susţinere a probelor de evaluare a competenţelor digitale sau lingvistice. Calendarul examenului de bacalaureat 2015 poate fi consultat accesând site-ul www.bacalaureat.edu.ro.
***
La prima sesiune a examenului de Bacalaureat, de anul acesta (sesiunea iunie- iulie), s-au înscris 1.521 candidați din județul Covasna. Dintre aceștia au fost prezenți la probe 1.451, iar doi au fost eliminați. Procentul de promovabilitate, după contestații, a fost de la 63,89%.
Ana Alina Costache
Sursa foto:www.nasultv.ro