Potrivit conducerii instituţiei, programele sunt structurate pe patru categorii: orientare în carieră şi educaţie financiară, sănătate mintală şi educaţie pentru sănătate, competenţe digitale şi inteligenţă artificială, respectiv patrimoniu cultural, sport şi protecţia mediului şi se adresează unui număr de peste 5900 de elevi din clasele IX-XII, aflaţi în pragul unor alegeri fundamentale în ce priveşte viitorul lor.

„Anii de liceu sunt, probabil, cea mai intensă perioadă de căutare a identităţii. Prin „Anul Liceenilor” nu ne-am dorit să le oferim doar evenimente recreative, ci şi instrumente reale pentru viaţă. Datele noastre arată clar că tinerii din judeţul Covasna au potenţial, dar au nevoie de un impuls pentru a crede că pot reuşi aici, acasă. Vrem să construim o punte între băncile şcolii şi realitatea pieţei de muncă (…) Indiferent dacă vorbim despre programul de mentorat cu antreprenori locali sau despre deschiderea uşilor instituţiei noastre prin programul „Elevii la Consiliul Judeţean”, mesajul nostru este unul singur: suntem partenerii liceenilor în construirea unui viitor sigur şi prosper în judeţul nostru”, a declarat vicepreşedintele CJ Covasna, Gaj Nandor, în cadrul unei conferinţe de presă.

Un sondaj care a stat la baza acestor programe, realizat prin chestionarea directă a unui număr de 866 de elevi de liceu din judeţul Covasna, reprezentând aproximativ 15% din total, a relevat că circa 40% dintre aceştia sunt indecişi în ceea ce priveşte viitoarea carieră.

În schimb, elevii de etnie maghiară sunt mai interesaţi de continuarea studiilor universitare, în timp ce elevii români tind într-o măsură mai mare către integrarea rapidă pe piaţa muncii prin trasee profesionale, însă ambele grupuri doresc să aibă acces la experienţe practice, mentorat şi modele de succes din viaţa reală.

Gaj Nandor a mai menţionat că „Anul liceenilor” vine în continuarea „Anului copiilor”, derulat anul trecut, care a atras peste 15.000 de participanţi.

Oferta completă a programelor cuprinse în „Anul liceenilor 2026″ va fi postată pe site-ul Consiliului Judeţean Covasna şi va fi transmisă tuturor unităţilor de învăţământ din judeţ.

 Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail