Acasă liceeni
CJ lansează peste 60 de programe de dezvoltare personală şi orientare profesională pentru liceeni
Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a anunţat, joi, lansarea unui pachet de 64 de programe de dezvoltare personală şi orientare profesională a elevilor de liceu, realizate în parteneriat cu 23 de instituţii şi organizaţii locale, sub genericul „Anul Liceenilor 2026″. Potrivit conducerii instituţiei, programele sunt structurate pe patru categorii: orientare în carieră şi educaţie financiară, sănătate […]
România găzduiește în premieră Olimpiada internațională de business și finanțe; liceenii – invitați să se înscrie în Programul Național de Selecție
Încep înscrierile pentru Bursele de excelenţă acordate liceenilor din Sfântu Gheorghe
Creatori de viitor, programul care reunește liceeni cu performanțe din România, a ajuns la a XI-a ediție
2 liceeni din Sfântu Gheorghe se numără printre cei 20 selecționați în următoarea etapă a proiectului #expriențaIdeoIdeis, din peste 200 de participanți din țară
Elevii din Covasna sunt asteptati să se înscrie gratuit la „The Switch”, competiția antreprenorială cu premii de peste 40.000 euro
S-a deschis sezonul de candidaturi pentru bursa Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2022-2023
Evenimentul care reunește liceeni cu performanțe din România, la a VIII-a ediție
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive