Adolescenţii din Sfântu Gheorghe sunt „distraţi”, cu toate că oraşul nu le oferă prea multe opţiuni de petrecere a timpului liber. Câteva baruri, discoteci sau uneori câte o piesă de teatru, cam acestea sunt modalităţile de distracţie ale tinerilor de azi.
Tinerii cu care am stat de vorbă ne-au spus că frecventează barurile şi discotecile deoarece acolo se distrează cel mai bine, au muzică, mâncare şi băuturi variate, evident…. dacă îi ţine buzunarul : „În ziua de azi, dacă ai nişte bani te mai poţi distra şi în oraşul ăsta”. Totuşi, aceştia sunt de părere că cele mai bune locuri de distracţie le găsesc tot în oraşele mari unde unii dintre ei sunt studenţi. Când vin acasă, în vacanţă, cel mai adesea frecventează “cluburile”, barurile sau pub-urile. Alţii preferă plimbările în parcul Elisabeta, atunci când vremea le permite acest lucru.
Patronii localurilor din oraş spun că majoritatea clienţilor sunt tineri, dar nici cei trecuţi de 30 de ani nu se dau înapoi de la muzică şi dans prin discoteci. La unul dintre localurile din Sfântu Gheorghe, în fiecare vineri seară se organizează petreceri în stil “retro” unde iubitorii genului merg să se… destreseze. „Noi avem clienţi de mai toate vârstele. Lumea se mai destinde, mai dansează…”, ne-a spus barmaniţa. Sunt şi alţii care consideră că nu e necesar să ai bani ca să te simţi bine, ci trebuie să ai o “gaşcă” de prieteni şi ceva timp liber. „Îmi place foarte mult să ies prin cafenele şi cluburi cu prietenii, mai ales în weekend”, ne-a declarat Roxana, studentă la Braşov. „M-am plictisit de acest oraş. Prefer locurile mai liniştite, unde nu este aglomeraţie” ne-a declarat Mihaela, în vârstă de 22 de ani. Cei care sunt mai “profunzi”şi mai apropiaţi de cultură sau de artă mai frecventează teatrul, din când în când . „Îmi place să merg la teatru. Actorii sunt buni… au piese faine”, este de părere un alt tânăr.
Mai rămăn cei care preferă să-şi piardă timpul într-o lume virtuală, care costă mai puţin, şi unde se pot da drept cine vor.
Anna-Maria Chiţu