O nouă întâlnire cu fermierii va avea loc joi, 23 martie (a.c.), la Reci.

Evenimentul se va desfășura începând cu ora 14.00, la Căminul Cultural din Reci, unde vor fi abordate cele mai importante modificări legislative apărute în domeniul agricol, dar cu acest prilej, fermierii se vor putea familiariza, printre altele, și cu intervențiile prevăzute de Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027, precum și cu alte forme de sprijin.

La eveniment sunt așteptați reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Covasna, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA),  Direcției pentru Agricultură a județului (DAJ) Covasna, Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Covasna, dar și ai Asociației „Szekely Gazdaszrevezetek”.

În organizarea evenimentului sunt implicate mai multe instituții și entități din județ, printre care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară AGROSIC, Primăria Reci, Asociația Județeană a Crescătorilor de Bovine, Consiliul Județean Covasna și nu numai.

Întâlniri similare au avut loc și în alte localități din județ. Printre cele mai recente astfel de activități se numără întâlnirea de la Ozun și cea de la Covasna, din 16 martie, acestea făcând parte din seria de manifestări organizate la nivel național sub genericul „Caravana Cunoașterii” – acțiune de prezentare la nivel național a Planului Național Strategic (PNS) 2023 -2027, lansată în luna decembrie 2022, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Ana CIORICI COSTACHE

Foto: Kocsis-Boldizsár János (fotografii postate pe pagina Agrosic -https://www.facebook.com/agrosic.cv

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail