Acasă Fermieri
România are cele mai multe ferme din UE, dar terenul este concentrat în tot mai puține mâini. Costurile agricultorilor cresc printre cele mai rapid din Europa
România are, de departe, cele mai multe exploatații agricole din Uniunea Europeană, dar, potrivit ultimelor date analizate de Eurostat, aproape 2,6 milioane dintre ele au mai puțin de cinci hectare. Dincolo de această multitudine de gospodării și ferme foarte mici, numai 1% dintre ferme au cel puțin 50 de hectare, dar ele lucrează 53,1% din […]
Finanțări de până la 50.000 de euro pentru crescătorii de ovine. Ce condiții trebuie să îndeplinească fermele
Subvenție de 68 EURO/cap de animal. Cererile se depun în câteva zile
APIA: Fermierii pot depune cererile de plată în cadrul Campaniei 2026 și sâmbătă și duminică
Ziua Pământului 2026 – „Puterea noastră, planeta noastră”: rolul fermierilor în viitorul agriculturii durabile
Fermierii români cer măsuri urgente pentru reducerea costurilor și asigurarea accesului la îngrășăminte, energie și finanțare
Victor Negrescu:Trebuie să tragem un semnal de alarmă serios cu privire la situația prin care trece agricultura românească
MADR: A fost aprobat sprijinul pentru fermieri de 620 de milioane de lei, pentru subvenționarea motorinei în anul 2026
Parlamentul European a adoptat o rezoluție care cere trimiterea acordului cu Mercosur la Curtea de Justiție a UE
MMAP: 18 ferme mixte din zece județe, selectate pentru a deveni „ferme-model” în urma investițiilor de mediu
APIA: Fermierii trebuie să semneze cererile de plată pentru Campania 2025 până la 30 septembrie
APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare
APIA: Peste 60 de milioane de euro vor ajunge la fermieri pentru susținerea sectoarelor sensibile
APIA: Cererile de plată pentru Campania 2025 se depun până pe data de 13 iunie
APIA Covasna primește Cereri de plată pentru anul 2025
APIA a dat startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025
Cursuri de calificare dedicate fermierilor covăsneni, prin Direcția județeană de Agricultură
APIA: Peste 109 milioane de euro au intrat în contul fermierilor în cadrul campaniei 2024
Avansul total pe care Ministerul Agriculturii îl va da în perioada următoare este de 1,2 miliarde de euro (ministru)
Ministrul Agriculturii: Încep plăţile pentru tranşa a doua a Programului Tomata
Fermierii sunt așteptați la APIA să semneze cererile de plată aferente Campaniei 2024, până la 30 septembrie
APIA: Fermierii nu riscă să-şi piardă subvenţiile prin acţiunea de monitoring
Precizări cu privire la eco-schemele din sectorul zootehnic – Campania 2024
Proiecte de peste 530 de milioane de euro, depuse de fermieri pentru modernizarea infrastructurii de irigaţii (minister)
7 iunie, termenul limită pentru depunerea cererii de plată în Campania 2024
Finanţarea programului Rabla pentru tractoare, aprobată în şedinţa de Guvern
Sprijin financiar în valoare de peste 51 milioane lei pentru crescătorii de bovine
Peste 200 de fermieri covăsneni, înscriși în agricultura ecologică, în 2023
Peste 100 de fermieri au ieşit cu utilajele agricole pe drumurile naţionale
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive