În anul 1521, la Câmpulung-Muscel, vechea capitală a Ţării Româneşti, a fost redactat primul document scris, compact şi unitar, din câte sunt cunoscute până astăzi în limba română: „Scrisoarea lui Neacşu ot Dlăgopole (Câmpulung Muscel)”. Scrisoarea conţine un secret de mare importanţă, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce tocmai se pregătea la sudul Dunării, nota Ion Rotaru în lucrarea „Literatura română veche”, apărută la Bucureşti, în 1981.
„Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung” este cel mai vechi document cunoscut, scris în limba română cu caractere chirilice, datând cel mai probabil din 29-30 iunie 1521. Documentul a fost găsit de arhivarul Friedrich Wilhelm Stenner, în 1894, în arhivele oraşului Braşov, fiind ulterior redescoperit şi valorificat de marele istoric Nicolae Iorga.
„Acest text marchează trecerea de la limba slavonă, considerată sacră şi folosită anterior în redactarea documentelor cu caracter oficial sau bisericesc, la limba vernaculară, cea română. Scrisoarea lui Neacşu are un caracter informal, oral, incluzând numeroase elemente de sorginte slavonă. Introducerea şi încheierea constau în formulări slavone specifice vremii, existând şi sintagme precum ‘I pak’ la începutul propoziţiilor, însemnând ‘şi iarăşi/din nou’, evidenţiind caracterul compozit al limbii folosite în epocă, nefiind riguros structurată gramatical şi deosebindu-se considerabil de româna modernă”, notează site-ul www.descopera.ro.
Textul integral al scrisorii:
„Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (= Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung, n. n.).
I pak (=şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.
I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.
I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.
I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.
I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.
I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.
I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.
I bog te veselit. Amin.”(=Şi Dumnezeu să te bucure. Amin) – (Apud Hurmuzachi – „Iorga. Documente”, XI).
Expeditorul scrisorii este Neacşu Lupu din Câmpulung, iar destinatarul era Johannes (Hans) Benkner, judele cetăţii Braşovului. Scrisoarea este un avertisment, referindu-se la mişcările de trupe ale otomanilor de la Sud de Dunăre şi la apropierea lui Mohammed-Beg (unul dintre apropiaţii lui Soliman al II-lea Magnificul) de Ţara Românească. Neacşu îl avertizează pe Johannes Benkner, judele (primarul) Braşovului, de faptul că turcii pregătesc o armată redutabilă cu care ar putea invada Ţara Românească şi Transilvania, intenţiile acestora nefiindu-i clare pe deplin, însă putând avea repercusiuni asupra „orânduielilor” politico-administrative din regiune, afectând şi schimburile comerciale dintre munteni şi transilvăneni, arată Ion Rotaru în lucrarea „Literatura română veche”.
Neacşu Lupu era un boier şi negustor înstărit ce făcea negoţ cu mărfuri turceşti şi avea numeroşi colaboratori de ambele părţi ale Dunării, implicaţi în comerţ şi informaţi referitor la activitatea autorităţilor otomane. Scrisoarea prevestea o perioadă dificilă pentru Ţările Române, prezenţa otomană devenind din ce în ce mai apăsătoare, iar ambiţiile Înaltei Porţi, ce viza chiar cucerirea Vienei, se vor răsfrânge asupra domnitorilor români, nevoiţi să plătească un tribut din ce în ce mai consistent, menţionează site-ul www.descopera.ro.
AGERPRES
