Acasă Arhive pentru 2017-05-10
Reabilitarea monumentului Ostaşului Român din Sfântu Gheorghe va costa peste 170.000 de lei
Reabilitarea monumentului Ostaşului Român din Sfântu Gheorghe, care s-a degradat în ultimii ani, va costa aproximativ 176.000 de lei, potrivit estimărilor făcute de autorităţile locale. Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Toth Birtan Csaba, a declarat pentru AGERPRES că studiul de fezabilitate a fost finalizat, iar lucrările ar putea fi realizate în acest an, urmând să fie […]
Șezătoarea „călătoare”ajunge sâmbătă la Zagon
Ceremonie publică, la predarea comenzii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
Cadre didactice, copii și părinți din județ „croiesc” „Visul textilei”
Aproape 6700 de autovehicule înmatriculate în acest an; rezervările online se mai pot face în iulie
OMUL DE AUR (1918) -ISTORIA FILMULUI MAGHIAR
Concertul Liceului de Artă Plugor Sándor
Ce ne rezervă viitorul?
Curs de perfecționare pentru conducătorii de clustere
„Pedalează pentru un scop bun”, luna aceasta, la Târgu Secuiesc
Specialiști din țară și din străinătate, la un eveniment dedicat biomasei
Neagoe: Garda de Mediu, cea mai prost plătită instituție de control;salariul mediu al unui comisar: 1.500 lei
Prietenii Pompierilor, la Târgu Secuiesc
Dragnea spune NU plafonării indemnizaţiei de creştere a copilului, după ce ministrul Muncii a avansat o nouă limită: 8000 lei/lună. Olguţa Vasilescu: Cei care au bulversat sistemul să se limiteze la ceea ce le permitem
Poveștile Pietrei Libertății și Crucii lui Iancu de la Blaj, monumente simbol pentru istoria românilor
Sfinții zilei
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive