În fiecare an, pe 2 aprilie, care reprezintă data naşterii renumitului scriitor Hans Christian Andersen, este marcată Ziua internaţională a cărţii pentru copii, pentru a insufla copiilor dragostea pentru citit şi pentru a canaliza atenţia spre cărţile pentru copii, scrie site-ul https://www.ibby.org/.

Marcarea acestei zile este o iniţiativă a Consiliului Internaţional al Cărţilor pentru Tineri datând din anul 1967. În fiecare an, o reprezentanţă naţională a Consiliului are oportunitatea de a fi sponsorul internaţional al Zilei cărţii pentru copii. Acest stat alege o temă şi invită un scriitor din ţara gazdă să adreseze un mesaj copiilor din întreaga lume şi un ilustrator renumit să facă un poster care să ilustreze tema aleasă. Aceste materiale sunt folosite pentru a promova cărţile şi cititul, prin întâlniri cu autori şi ilustratori, concursuri de scriere, organizarea de activităţi şi evenimente în şcoli, biblioteci etc, mai notează sursa citată.

În 2022, sponsorul Zilei internaţionale a cărţii pentru copii este Canada. Mesajul din acest an, „Poveştile sunt aripi care te ajută să te înalţi în fiecare zi”, este scris de profesorul şi scriitorul canadian, Richard Van Camp, conform site-ului https://www.ibby.org/.

 

„Cititul înseamnă libertate. Cititul înseamnă respiraţie. Cititul îţi permite să vezi lumea într-un mod diferit şi te invită în lumi pe care nu ai mai vrea să le părăseşti niciodată. Cititul îi permite spiritului să viseze. Se spune despre cărţi că sunt prieteni pe viaţă şi sunt de acord. Universul tău perfect creşte doar atunci când citeşti. Poveştile sunt aripi care te ajută să te înalţi în fiecare zi, aşa că citeşte acele cărţi care vorbesc spiritului, inimii şi minţii tale. Poveştile sunt ca nişte leacuri. Ele vindecă. Mângâie. Inspiră. Învaţă (…) Sunt leacuri pentru o lume mai bună, mai strălucitoare”, este mesajul lui Richard Van Camp pentru marcarea zilei în 2022.

Organizatorul acestei zile, Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineri, este o organizaţie non-profit care reprezintă o reţea internaţională de oameni din întreaga lume, cuprinzând 80 de reprezentanţe naţionale. Consiliul se angajează să aducă împreună cărţile şi copiii şi să le ofere acestora din urmă posibilitatea de a avea acces la cărţi cu standarde literare şi artistice ridicate, să încurajeze publicarea şi distribuirea de cărţi de calitate pentru copii, în special în ţările în curs de dezvoltare etc.

De la înfiinţarea sa în 1953, Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineri a creat tot mai multe premii şi a lansat proiecte care împărtăşesc obiectivul de a încuraja literatura de calitate pentru copii şi de a susţine dreptul fiecărui copil de a deveni cititor.

Cel mai prestigios premiu în domeniul literaturii pentru copii, Premiul „Hans Christian Andersen”, este acordat o dată la doi ani, unui autor şi unui ilustrator ale cărui opere complete au adus o contribuţie durabilă la literatura pentru copii. Următorul premiu va fi acordat în 2022, fiind înscrişi 62 de candidaţi din 33 de ţări. De asemenea, Consiliul a susţinut crearea a două colecţii virtuale de cărţi pentru copii, „Cărţi pentru copii în Europa” – o colecţie de cărţi în limbi europene – şi „Cărţi pentru Africa / Cărţi din Africa” – care evidenţiază cărţi publicate în limbi africane.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail