Ziua Imnului Național va fi sărbătorită miercuri, 29 iulie, în toate unitățile din cadrul Garnizoanei Sfântu Gheorghe, prin ceremonii militare, precum și printr-un program artistic organizat de Asociația „Calea Neamului”, membră a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș,  și Grupul NOI din București.

„Manifestările vor avea loc miercuri, începând cu ora 15, în fața Statuii Voievodului Mihai Viteazul din centrul orașului- am depus înștiințare la Primăria Sf.Gheorghe pentru acest  eveniment- și vor continua la Cimitirul Eroilor din localitate. Programul cuprinde intonarea Imnului Național, scurte alocuțiuni, poezie și cântec românesc. Grupul NOI are pregătită o surpriză uriașă.”- ne-a spus Mihai Tîrnoveanu, președintele Asociației „Calea Neamului”.

Lt. col. Liviu Gaiță- locțiitorul șefului Garnizoanei Sf.Gheorghe, ne-a comunicat că în cadrul fiecărei unități din cadrul Garnizoanei Sfântu Gheorghe, în data de 29 iulie se organizează ceremonie  militară și religioasă, acolo unde este preot. Potrivit acestuia, pe lângă programul standard- primirea comandantului, trecerea în revistă a formației, salutarea drapelul de luptă-  în fiecare unitate se va face o scurtă prezentare a semnificației  acestei zile și se va intona Imnul Național.

„Deșteaptă-te române! Haideți fratilor la Sfântu Gheorghe, în Inima Țării, să cântăm împreună Imnul Național, acolo unde este mai greu! Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!”- a scris Mihai Tîrnoveanu pe pagina sa de socializare.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail