Dr. Ioan Lăcătușu a fost, este și va fi, pentru toposul din Inima Țării și, deopotrivă, pentru întreg perimetrul românesc, acea poartă nezăvorâtă către Omenie și Demnitate, un model de intelectual dedicat trup și suflet Documentului de arhivă și valorificării lui științifice, din a cărui inimă de vlăstar moldav Dragostea de Glie va izvorî, întotdeauna, cu forță ascensională, către Lumina Adevărului istoric și a Respectul față de semeni. Iar Luminile celeste nu se sting niciodată…
Sunt 79 de toamne și primăveri, adunate, cu soare și cu nor la un loc, în plămada unui Destin cărturăresc și civic cu totul și cu totul remarcabil, pe care Dumnezeu și datoria către Patrie l-au purtat, de pe binecuvântatele plaiuri moldave ale Tatomireștilor vasluieni, la mal de Olt, pe străvechi meleaguri sud-est-transilvane ale Sân-Georgiului Covasnei. Părinți i-au fost Profira și Gheorghe Lăcătușu, iar învățători – Dumitru Apetrei și Vasile Onu -, cei ce i-au așezat, cu dedicarea dascălului de altădată, creionul în mână și l-au învățat „Hora Unirii”. Absolvent al Școlii C.F.R. și al Liceului „Emil Racoviță” din Iași, Ioan Lăcătușu, vlăstar de credincios Neam mușatin, a urmat Facultatea de Sociologie în București, unde avea să-și cunoască viitoarea soție. Din acel moment, pe traseul destinic al lui I. Lăcătușu, a fost înscris, definitiv, numele orașului Sfântu Gheorghe, un marcaj biografic cu înrâuriri astrale pentru istoria urbei: „Pentru mine, un tânăr născut în satul Tatomirești, comuna Drăgușeni, jud. Iași, azi, comuna Rebricea, județul Vaslui, format în mediul industrial și, apoi, academic al marilor orașe ale României – Iași și București -, stabilirea, în orașul Sfântu Gheorghe, așezarea natală a soției – Felicia Lăcătușu (născută Șerbănescu – colegă de facultate) – și încredințarea demnității de viceprimar al așezării, la doar 29 de ani și jumătate, a avut multiple și benefice semnificații: a) o imensă oportunitate de a mă implica nemilocit în dezvoltarea urbanistică, economică, socială, culturală demografică a unui oraș care, aproape 30 de ani (1940-1968), a cunoscut o dramatică stagnare, pe toate plaunurile; b) cel mai greu examen al vieții mele, la care puteam să rămân corigent și, mai grav, chiar repetent, având în vedere ponderea majoritară a populației maghiare din oraș și urmele lăsate de anii grei de după Dictatul de la Viena și din timpul Regiunii Maghiare. Acum aproape 50 de ani, orașul Sfântu Gheorghe pentru mine a însemnat un mare șantier, care mi-a oferit șansa unică de a participa la dezvoltarea sa (…)”, mărturisea dr. Lăcătușu, în volumul „Dialoguri pentru Istorie”, apărut la Editura Stefadina din București, în anul 2025.
Pe slujitorul Arhivelor Naționale ale României și doctorul în Sociologie Ioan Lăcătușu, am avut șansa, prin Voie divină, de a-l întâlni, în miezul verii anului 2021, la ampla manifestare cultural-științifică Zilele „Andrei Șaguna” din localitatea covăsneană cu însemnate urme de neolitic, Reci, imediat după trecerea la cele veșnice a renumitului istoric și arhivist Vasile Lechințan. Cu foarte mare emoție și responsabilitate, am prezentat atunci, pe lângă Revista „Stefadina… file de arhivă”, și monografia Domniei-Sale, abia ieșită de sub tipar la Editura Eurocarpatica – „În centru la Sân-Georgiu”. Românii din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, cea mai vastă operă documentară despre biografia unui topos național, un volum extrem de necesar pentru cultura română, reper bibliografic fundamental, ce redă munca minuțioasă de peste trei decenii a lui Ioan Lăcătușu, această Voce puternică de cercetător profesionist și intelectual autentic, recunoscut, la nivel academic și comunitar, pentru contribuția sa științifică valoroasă întru sporirea patrimoniului istoriografic autohton.
Pe lângă toate celelalte cărți concepute în calitate de autor, coautor, coordonator și multitudinea de studii realizate pe teme de istorie, spiritualitate și cultură națională din fostele scaune secuiești, această primă lucrare monografică despre românii din municipiul Sfântu Gheorghe, realizată cu ajutorul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și al Centrului European de Studii Covasna-Harghita (ce funcționează sub egida celui mai înalt for de știință și cultură al Statului – Academia Română), vine să întregească, în mod substanțial, Opera prolifică a cărturarului Ioan Lăcătușu, cel care a scos la suprafață, spre cunoaștere și analiză, din pântecele vechilor arhivalii, Istoria complexă a zonei cercetate…
Militant neobosit pentru drepturile românilor din spațiul harghiteano-covăsnean, profesionist implicat activ în administrație, ca viceprimar al orașului și consilier județean independent, dr. I. Lăcătușu a fost, însă, și cel care a generat istorie locală, la rândul său, devenind fondator de instituții cu caracter identitar, întemeietor al Bibliotecii digitale Eurocarpatica, director științific al Centrului European de Studii Covasna-Harghita, lider al unor asociații cultural-științifice și civice, precum Liga Cultural-Creștină „Andrei Șaguna”, Forumul Civic al Românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș ș.a., epitrop al Bisericii vechi din deal, publicist, director al Editurii Eurocarpatica. Una dintre entitățile definitorii pentru municipiul Sfântu Gheorghe, la a cărei temelie a pus umărul și sufletul Ioan Lăcătușu, este Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, care se află la ceas de sărbătoare, anul acesta, împlinind, iată, trei decenii de existență…
Personalitate complexă a universului arhivistico-istoriografic și sociologic românesc, dr. Ioan Lăcătușu lasă drept zestre, generațiilor viitoare, aidoma poeților Văcărești, lucruri unice pentru cultura națională, cărora le-a conferit, prin anvergura sa intelectuală aparte, distincție și originalitate. Dintre acestea, se detașează și proiectele-reper privind cunoașterea istoriei, spiritualității și afirmarea identității românilor din Arcul Intracarpatic (sesiuni, simpozioane, colocvii, dezbateri, evocări, mese rotunde ș.a.), cu participarea a numeroși membri ai corpului academic, universitar și de cercetare din întreaga țară. Sunt proiecte pe care I. Lăcătușu a început să le organizeze după înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei și a instituțiilor de cultură din subordine. Iată câteva titluri de asemenea manifestări, din perspectiva anterior menționată: Primăvara culturală la Sfântu Gheorghe, Zilele „Andrei Șaguna”, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizație”, Zilele „Nicolae Colan”, Promovarea Limbii Române în județele Covasna, Harghita și Mureș prin Susținerea Presei Scrise Românești din regiune, Colocviul Naţional al Grupului de cercetare „I. I. Russu” pentru studiul sud-estului Transilvaniei, Recuperarea și punerea în circuitul public a documentelor referitoare la istoria, cultura și spiritualitatea românilor din județele Harghita și Covasna etc. Din anul 2002 și până în prezent, Centrului European de Studii Covasna-Harghita a publicat studii și cercetări în domenii, precum istorie, lingvistică, sociologie, etnologie, arhivistică, etnomuzicologie ș.a.m.d., iar, împreună cu Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, a dat naștere publicației Angvstia, respectiv, anuarului românilor din sud-estul Transilvaniei, Acta Carpatica, editat împreună cu Asociația „Stefadina” din București.
Pentru toate aceste fapte cultural-științifice de reașezare a Istoriei Românilor din Inima Țării în Ființa marii Istorii naționale, dr. Ioan Lăcătușu a fost răsplătit moral, de-a lungul anilor, cu diferite semne onorifice meritorii de către instituțiile cele mai importante din Stat. Un astfel de însemn a fost Diploma „Distincția Culturală”, acordată marelui cărturar-patriot de către Prezidiul Academiei Române, în anul 2022, „pentru valorificarea patrimoniului cultural al românilor din Arcul Carpatic”. De asemenea, în data de 7 februarie 2023, același Prezidiu al Academiei Române a hotărât ca, sub conducerea Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, din București, să funcționeze Centrul European de Studii Covasna-Harghita. „Cercetătorii Centrului, spune I. Lăcătușu, sunt prezenți de ani de zile alături de noi, cu profesionalismul și dăruirea cunoscute, conduși de distinsul prof. univ. dr. Radu Baltasiu. Aceasta este o dovadă grăitoare a faptului că, încă de la înfiinţarea sa, Academia Română a lucrat în spirit naţional, promovând demnitatea naţiunii române şi interesele ei de conservare naţională, a apărat drepturile la teritoriu naţional, limbă, educaţie şi cultură.” Nimic întâmplător, deoarece cărturarul Ioan Lăcătușu, prin întreaga sa construcție științific-editorială și evenimențială de tip identitar, s-a definit, permanent, ca un model veritabil de „profesionist al studierii documentelor de arhivă și al valorificării lor concrete”, ce „trebuie, neîndoielnic, urmat de viitorime”, scrie prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române.
Pentru Omul de Omenie și Patriotul Ioan Lăcătușu, Inima Țării „Bate la fel cu ritmul românilor din întreaga țară, în această perioadă de tranziție prelungită”. Mitul Păsării Phoenix a însemnat, însă, o prezență constantă în viața cărturarului din Sân-Georgiul covăsnean, deoarece loviturile primite din partea adversarilor au fost, pe parcursul vremii, nenumărate și nedrepte. Cu toate astea, dr. Lăcătușu a ales, întotdeauna, verticalitatea, purtându-și însemnele Crucii individuale cu demnitate, echilibru, înțelepciune, credința în Dumnezeu și familia reprezentând stâlpii fundamentali ai existenței sale ca slujitor împătimit al Istoriei Arcului Intracarpatic, apreciat, deopotrivă, atât de români, cât și de maghiari: „ (…) alături și împreună cu minunata mea familie, în toată viața m-am bucurat de prietenia, generozitatea, solidaritatea și sprijinul marii „familii” formate din colegi, prieteni, colaboratori, parteneri, oameni de omenie și de spirit românesc, fără de care, modestele mele izbânzi, în toate domeniile, ar fi fost mult, mult mai puține. Le mulțumesc tuturor, ni s-a confesat Domnia-Sa, și îi asigur de prețuirea și recunoștința mea nesfârșită!…”
Cum bine spunea acad. Ilie Bădescu, Ioan Lăcătușu este acel „om minunat din stirpea României eterne, cu minte de savant și inimă de aur viu”, care a învăluit în noblețea spiritului superior tot ce a construit de-a lungul vieții, sub raport profesional-testamentar. Căci. o viață, ca o misie divină, a trăit inițiatorul Colecției „Profesioniștii” a Editurii Eurocarpatica, în frumoasa urbe din sud-estul Transilvaniei – municipiul Sfântu Gheorghe. Mai exact, vorbim, așa cum precizam la început, despre o jumătate de secol, în care dr. Lăcătușu a dăruit tuturor Lumina cunoașterii adevărate din Lumina slovelor tipărite, a făcut ca Documentele de arhivă să prindă glas prin conținutul propriu și să se transforme în Istorie concretă, iar, nu în ultimul rând, a aflat, dimpreună cu toți remarcabilii intelectuali, participanți la manifestările științifice naționale pe care le-a organizat decenii la rând, ce înseamnă, în mod cert, Solidaritatea și Unitatea Românilor de pretutindeni cu Românii din județele Harghita și Covasna. De aceea, răspunsul Domniei-Sale la întrebarea pe care i-am adresat-o, cu privire la ce semnifica orașul Sfântu Gheorghe, Ieri, când a pășit pentru prima dată pe asfaltul lui, și ce semnifică el, Azi, după 50 de ani de locuit într-însul, a fost unul cât se poate de sincer și direct, ca o pecete autodefinitorie pentru ziua de Mâine: „Înseamnă orașul care include, în istoria sa din ultima jumătate de secol, o mică parte și din truda mea, din sufletul meu, din preocupările și dăruirea mea, pentru propășirea sa materială și spirituală. Este orașul unde, în cimitirul din jurul Bisericii vechi, din deal, își dorm somnul de veci, iubiții mei părinți (…). Este orașul al cărui nume, pentru mulți români din țară și străinătate, este asociat și cu numele Lăcătușu, realitate care înseamnă, pentru mine, răsplata morală cea mai de preț.”
La Centrul de Studii de lângă Catedrala Ortrodoxă din Sfântu Gheorghe, o lumină ardea, totdeauna, până târziu, în noapte, ca o candelă veșnic aprinsă din chilia unui schimnic, ce se pregătește de rugă… Lumina aceea se numea dr. Ioan Lăcătușu – copilul de odinioară al Profirei și al lui Gheorghe din Tatomireștii Vasluiului -, azi și de-a pururi, pentru Istorie, Omul-instituție și Conștiința Românismului din Inima Țării…
x x x
La mulți ani, stimate Dle Ioan Lăcătușu, la binecuvântat de Dumnezeu ceas aniversar! Indiferent de vremuri și de oameni, continuați să rămâneți FLACĂRĂ!… Avem nevoie de căldura universului Dvs. interior! Vă iubim și vă prețuim!… Trăiască România dodoloață!
Dr. Magdalena ALBU
București, România
