Un angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna a fost diagnosticat cu COVID-19, la nivelul instituţiei fiind luate măsurile de autoizolare şi de testare a celor care au intrat în contact cu acesta.

„De ieri avem şi noi un caz de infectare cu COVID-19, al unui coleg care îşi desfăşoară activitatea în plan operativ despre care nu se ştie de unde a luat acest virus, acesta fiind asimptomatic. La nivelul instituţiei am luat urgent toate măsurile stabilite de către DSP Covasna, adică recomandarea de autoizolare preventivă la domiciliu a celor care au fost în contact cu colegul depistat pozitiv şi testarea lor după un program stabilit de medicii epidemiologi. Capacitatea noastră de intervenţie nu este afectată în această perioadă”, se arată într-un comunicat transmis de ISU Covasna.

Potrivit sursei citate, de la începutul pandemiei au fost adoptate măsuri speciale pentru protecţia personalului, dezinfecţia şi igienizarea spaţiilor precum şi a suprafeţelor care sunt atinse frecvent, iar angajaţilor ISU le este măsurată temperatura, la intrarea în serviciu.

„Manifestăm o preocupare deosebită pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor pentru cazurile cu suspiciune sau confirmate cu COVID-19, în ceea ce priveşte echiparea corespunzătoare a personalului şi decontaminarea după fiecare intervenţie, atât a personalului cât şi a tehnicii de intervenţie”, se mai precizează în comunicat.

Totodată, Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al ISU Covasna încurajează la conştientizarea pericolului determinat de infectarea cu noul coronavirus şi îndeamnă la respectarea măsurilor de protecţie, dar şi la semnalarea cazurilor în care acestea sunt încălcate.

„În contextul creşterii numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), venim şi noi cu recomandarea de a respecta cu stricteţe măsurile de protecţie sanitară: purtarea măştii, păstrarea distanţei, evitarea contactului direct cu alte persoane, igienizarea frecventă a mâinilor. Să lăsăm experţii în acest domeniu al epidemiologiei să gestioneze situaţia şi să ne adaptăm la ceea ce ne transmit. Rata de conformare faţă de măsurile de protecţie sanitară reprezintă elementul central în gestionarea eficientă a crizei sanitare şi în limitarea răspândirii virusului. (…) Nu putem nega pericolul infectării sau minimaliza riscurile generate de COVID-19, fie de contestare recurentă a măsurilor luate de autorităţi pentru gestionarea crizei, bazate pe evaluarea experţilor în sănătate publică, întrucât astfel de acte determină comportamente şi atitudini contrare imperativului sanitar şi social al acestui moment”, se mai arată în comunicat.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail