Personalități de seamă din mediul academic, istorici de la Academia Oamenilor de Știință, Universitatea Hyperion din București și Universitatea Valahia din Târgoviște au participat vineri, la Sfântu Gheorghe, la un simpozion pe teme de istorie care s-a desfășurat în cadrul evenimentului intitulat „Primăvara culturală la Sfântu Gheorghe”.
Simpozionul cu tema „Acțiuni întreprinse de România, în anul 1919, pentru apărarea Hotărârilor de Unire cu Țara adoptate la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia” a avut loc la Centrul de Evaluare a Competențelor Profesionale AFACOV Sf.Gheorghe, în organizarea Centrului European de Studii Covasna-Harghita și Asociației Ștefadina din București, în parteneriat cu Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș.
Moderator al evenimentului a fost prof. univ. dr. Ioan Scurtu, o somitate în mediul academic din România.
De-a lungul timpului, acesta a ocupat diferite funcții profesionale: șeful catedrei Istoria românilor 1990 – 2003, Universitatea din București, director general al Arhivelor Naționale, 1991 – 1996, director al Institutului Nicolae Iorga (2001 – 2006), director general-adjunct al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 din 2004, președintele Societății de Știinte Istorice din România, din 1998, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România din 1998, prorector al Universității Spiru Haret, 2004 – 2007, decanul Facultății de Istorie, Muzeologie și Arhivistică a Universității Spiru Haret din 2007. A fost și consilier al președintelui Ion Iliescu în mandatul acestuia din 2000-2004.
A publicat peste 100 de cărți, dintre care 28 personale (de autor), 38 în calitate de coordonator și coautor, 53 coautor; 7 în limbi de circulație internațională. De asemenea, a publicat circa 220 de studii în reviste de specialitate, dintre care 209 de autor, iar 22 în limbi de circulație internațională (engleză, franceză, rusă, germană).
Lucrările simpozionului de la Sfântu Gheorghe au fost deschise de profesorul universitar dr. Ioan Scurtu, care a avut un discurs pe tema „Apărarea Marii Uniri, 1918-1919”.
„Îmi place să promovez, să cultiv ideea de adevăr istoric întemeiat pe documente, și nu pe bază de lozinci sau de contrafaceri pe care unii lideri politici, și nu numai, caută să le semene și să creeze opinii cu totul diferite de cele atestate documentar. La simpozionul de astăzi cred că am reușit să prezentăm concret faptele istorice, contribuția pe care au avut-o cetățenii, fruntașii militari, religioși sau politici la consolidarea Unirii prin apărarea actului de la 1 decembrie 1918. Cred că locuitorii prezenți s-au îmbogățit cu cunoștințe științifice privind acțiunile întreprinse de România și Marile Puteri la acea vreme”, ne-a declarat prof. univ. dr. Ioan Scurtu.
În cadrul evenimentului de vineri au mai susținut prelegeri pe teme de mare importanță istorică: Prof. univ. dr. Corneliu – Mihail Lungu, Academia Oamenilor de Știință București-„ Contextul intern și internațional al apărării Întregirii țării în anul 1919”; Prof. univ. dr. Gheorghe Sbârnă, Universitatea „Valahia” Târgoviște-„Propaganda românească în străinătate în sprijinul recunoașterii internaționale a Marii Uniri”; Prof. univ. dr. Ioan Calafeteanu, Universitatea „Valahia” Târgoviște- „Paris 1919 – România recunoscută ca aliat”; Prof. univ. dr. Ion Giurcă, Universitatea Hyperion București- „Acțiuni întreprinse de România în anul 1919 pentru apărarea hotărârilor de unire adoptate la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia”; Dr. Ioan Lăcătușu, Centrul European de Studii Covasna – Harghita- „Integrarea județelor Ciuc, Odorhei și Treiscaune în perioada Consiliului Dirigent. Rolul prefecților din cele trei județe”; Col (r.) prof. dr. Vasile Şt. Tutula, Despărțământul ASTRA Cluj- „Generalii Traian Moşoiu şi George D. Mărdărescu, apărători fermi, împreună cu subordonaţii lor, ai actului democratic al Marii Uniri din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia”; Prof. Vasile Stancu, Centrul European de Studii Covasna – Harghita- „Evacuarea Ungariei de către Armata Română în anul 1919”.
În cursul anului 2019, tematica abordată în cadrul simpozionului „Acțiuni întreprinse de România, în anul 1919, pentru apărarea Hotărârilor de Unire cu Țara adoptate la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia” va continua să fie dezbătută în programul simpozionului cu tema „România, pavăză în calea pătrunderii bolșevismului spre Europa” (Zilele Andrei Şaguna, ediţia a XXVII-a, joi, 26 iunie 2019, Sf. Gheorghe), la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizație”, ediția a XXV-a (Covasna, 27-28 septembrie a.c.) și Zilele Nicolae Colan, ediția a XXVI-a ( Sf. Gheorghe, 25 noiembrie – 6 decembrie a.c.).
Larisa AXINIA
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail