Astăzi, 17 mai, în calendarul ortodox se face pomenirea Sfântului Apostol Andronic
Sfântul Andronic a fost unul dintre cei Şaptezeci de Apostoli şi rudă a Sfântului Apostol Pavel. Despre Andronic, Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, spune: „Îmbrăţişaţi pe Andronic şi pe Iunias, cei de neam cu mine şi împreună închişi cu mine, care sunt vestiţi între apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos” (16, 7).
Sfântul Andronic a fost hirotonit episcop al Panoniei, fără a avea tronul episcopal într-un loc anume. El călătorea şi predica Cuvântul pe întreg cuprinsul Panoniei. Împreună cu Sfânta Iunia, a luptat împotriva închinării la idoli şi vindecau prin Sfântul Duh toate bolile şi suferinţele din popor. Sfintele lor moaşte s-au descoperit în regiunea Evgheniei, iar Sinaxarul face pomenire de ele pe 22 februarie.
Tot în această zi, facem pomenirea: Sfintei Iunia; Sfântului Mucenic Solohon; Sfinţilor Mucenici Pamfamir şi Pamfilon; Sfinţilor Cuvioşi Nectarie şi Teofan, ctitorii Mănăstirii lui Varlaam, din Meteora.Mâine, facem pomenirea Sfântului Mucenic Teodot.