Astăzi, 12 ianuarie, în calendarul ortodox  se face pomenirea Sfintei Mucenițe  Tatiana.

Sfânta Muceniță Tatiana a trăit în vremea domniei lui Alexandru Sever (223-235). A refuzat să se căsătorească, alegând să trăiască pentru Hristos. Datorită vieții sale, a fost așezată în rândul diaconițelor de Biserica din Roma, deși nu avea mai mult de 15 ani.

Este dusă în templul zeului Apolo pentru a-i aduce jertfe. În loc de cinstirea zeului Apolo, ea se va ruga lui Hristos. În urma rugăciunii sale, s-a făcut cutremur, iar o parte a templului și statuile zeului au fost distruse.În altă zi, mucenița Tatiana a fost dusă la templul zeiței Artemis, pentru a aduce jertfă acesteia. Potrivit tradiției, templul a luat foc în momentul în care mucenița s-a apropiat de el, căci au coborât fulgere din cer, la rugăciunea ei.

După mai multe chinuri: aruncarea în foc, la fiare, scoaterea ochilor, tăierea sânilor, biciuiri, judecătorul a hotărât tăierea capului Sfintei Tatiana.Capul sfintei mucenițe Tatiana se găsește în Catedrala mitropolitană din Craiova, în aceeași raclă cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului, și ale Sfinților Mucenici Serghie și Vah.

Menționam că după cucerirea Constantinopolului de către turci (1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craiovești  aduc capul Sfintei Mucenițe Tatiana, împreună cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea. După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul sfintei va fi depus la Episcopia Râmnicului și apoi la Catedrala mitropolitană „Sfântul Dimitrie” din Craiova, prin stăruințele lui Firmilian, mitropolitul Olteniei.

Tot astăzi, facem pomenirea: Sfântului Mucenic Petru Avesalonitul; Sfântului Mucenic Mertie;  Cuviosului Ilie, făcătorul de minuni; a opt sfinți mucenici din Niceea;  Sfintei Mucenițe Eutasia;  Sfântului Mucenic Teodor al Evhaitelor;  Cuvioasei Teodosia din Alexandria;  Sfântului Mucenic Alexandru.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail