Primarul Antal Árpád despre situaţia de la CNMV: „Nimeni nu poate să pună presiune pe mine ca să plătim nişte facturi ilegale”
Primarul mun. Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a participat marţi la şedinţa Consiliului de Administraţie al Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, unde a dorit să le explice reprezentanţilor profesorilor, elevilor şi părinţilor care sunt problemele care au dus la tergiversarea lucrărilor de la internatul Colegiului.
Printre altele, primarul a spus că problema de la CNMV este una sistemică, întâlnită în multe cazuri la nivel naţional, şi care din păcate nu poate avea soluții la nivel local.
De asemenea, aşa cum a declarat în mai multe rânduri în ultimii ani, Antal Árpád a făcut un nou apel la cei prezenţi să nu ducă această discuţie într-o direcţie etnică, pentru că probleme asemănătoare cu constructorii şi proiectanţii sunt în această perioadă şi la şcoli maghiare din oraş, cum ar fi Colegiul „Székely Mikó” sau Liceul Tehnologic „Berde Áron”. Şi în cazul lucrărilor de la aceste şcoli e posibil ca în scurt timp să se ajungă la rezilierea contractelor din cauza întârzierilor şi calităţii lucrărilor.
În plus, primarul Antal Árpád a dat exemplul a zeci de localităţi din toată ţara, inclusiv în Braşov sau Bucureşti, unde mii de elevi învaţă în două sau chiar trei schimburi din cauza lucrărilor de reabilitare a unităţilor de învăţământ. Această situaţie a fost evitată până acum în Sfântu Gheorghe prin închirierea pe cheltuiala Primăriei a unor spaţii în diferite locaţii din oraş sau mutarea elevilor din internatul CNMV în săli de clasă din alte unităţi de învăţământ.
„Nimeni nu poate să pună presiune pe mine ca să plătim nişte facturi ilegale”, a spus primarul Antal Árpád, care a explicat că încă de la început a fost alături de direcţiunea Colegiului, de părinţi şi mai ales de copii, căutând soluţii în limitele legii pentru rezolvarea problemelor apărute din cauza constructorului.
Primarul Antal Árpád a făcut apel la părinți să nu dea crezare mesajelor provocatoare din spațiul public pe această temă, reluând în acelaşi timp oferta ca Primăria să achite onorariile unor avocaţi care să reprezinte CNMV în procesele existente în acest caz.
„Am făcut încă o dată o invitație ca atât școala, cât și asociația de părinți să intervină și să participe la proces, tocmai ca să aibă informații de la sursă, nu doar de la mine. Există această posibilitate ca Liceul, ca persoană juridică, respectiv asociația de părinți să participe la toate procesele care sunt în curs, și atunci vor ști exact și când e termenul următor, unde este procesul și așa mai departe. Am spus că oferim și fonduri pentru CNMV ca să angajeze un avocat, iar acel avocat poate să participe la fiecare ședință și să își expună punctul de vedere, să reprezinte interesele școlii, ale părinţilor şi elevilor”, a declarat Antal Árpád.
În ceea ce priveşte procesele aflate pe rol cu firma din Cluj-Napoca, la termenul de acum două săptămâni, avocatul executantului a cerut amânarea pentru un ultim termen la care să se închidă această speţă.
În urma discuţiilor avute în ultimele luni, de fiecare dată am primit promisiuni de rezolvare şi închidere a acestui conflict juridic. La sfârșitul lunii decembrie, Primăria a primit de la firmă situaţii de lucrări pe care colegii noştri le-au aprobat, dar pentru care nici până acum nu au depus facturi, fiind vorba de aproximativ 800.000 de lei.
La începutul acestei săptămâni au trimis către Primărie un model de tranzacție, cu o sumă diferită decât cea agreată în decembrie, pe care colegii noştri de la Compartimentul Investiţii îl verifică, urmând să avem o nouă întâlnire cu reprezentanţii firmei, unde sperăm că vor fi găsite soluţii în beneficiul Colegiului.
În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al CNMV, s-a căzut de acord ca în perioada următoare o comisie care să reprezinte părinţii elevilor să aibă o întâlnire cu primarul Antal Árpád în care să fie clarificate toate aspectele legate de situaţia lucrărilor de renovare.
Comunicat de presă-Primăria Sfântu Gheorghe