
Istoria Muzeului Național al Țăranului Român începe înainte de înființarea instituțională a acestuia, curând după apariția Principatelor Unite. În acea perioadă a construcției naționale, țăranul devenise o referință simbolică centrală a identității românești, iar cultura țărănească începea să intereseze tot mai mult.
Pentru a da un impuls ‘industriei casnice’, ce suferea din pricina concurenței produselor străine (la modă și, în plus, mai ieftine, fiind create industrial), Al. I. Cuza a dat, în 1863, o ordonanță pentru organizarea unor expoziții în care să intre și produse realizate în gospodăriile țărănești. Astfel, la 20 mai 1863, se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, ‘exposițiunea națională de la Moșii de vite, de flori, de legume, de produse agricole și industriale’. Apar primele colecții private, expoziții naționale și participări ale României la expozițiile universale. Apare inițiativa înființării unui muzeu național, care să adăpostească în special produsele artistice ale poporului român.
Muzeul Național al Țăranului Român, 1949.- Arhiva istorică AGERPRES
Astfel a luat ființă Muzeul Național de Antichități, fondat în 1864 de același Al. I. Cuza. Aici se va organiza, în 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu, ‘o secțiune deosebită în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în țară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri etc’. Exponatele vor proveni, în principal, din colecția locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase deja, în 1864, un mic muzeu într-un pavilion al casei sale. O serie de obiecte din colecțiile MNȚR datează din acea perioadă.
În baza Decretului Regal nr. 2777 din 13 iulie 1906, semnat de regele Carol I, s-a înființat Muzeul de Etnografie, Artă Națională, Artă Decorativă și Industrială. Mihail Vlădescu, ministrul Cultelor de atunci, l-a numit pe etnograful Alexandru Tzigara-Samurcaș director al muzeului.
Muzeul de Istorie al Partidului Comunist Român, astăzi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (anii ’50, placă fotografică) / Arhiva istorică AGERPRES
Numele instituției a fost schimbat în Muzeul de Etnografie și Artă Națională, apoi în Muzeul de Artă Națională ‘Carol I’, notează muzeultaranuluiroman.ro.
Din 1953, s-a numit Muzeul Lenin-Stalin, apoi Muzeul Partidului Comunist Român. Colecțiile au fost adunate o vreme în Palatul Știrbey de pe Calea Victoriei, unde au alcătuit Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România, după care au fost mutate în depozitele Muzeului Satului. În 1978, s-a unit cu Muzeul Satului sub denumirea de Muzeul Satului și de Artă Populară.
Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti – interior, 1996. – Arhiva istorică AGERPRES
Din 1906, instituția de cultură a funcționat pe locul fostei monetării a statului, până în 1912, anul în care a fost pusă piatra de temelie a actualului sediu, pe șoseaua Kiseleff nr. 3, lângă Piața Victoriei.
Arhitectul Nicolae Ghica-Budești a fost cel căruia i s-a încredințat întocmirea proiectului clădirii ce urma să adăpostească muzeul, precum și coordonarea lucrărilor. Clădirea este o reprezentare a stilului neoromânesc provenit din fondul arhitectural tradițional, în special cel brâncovenesc, și se remarcă prin expresivitatea ansamblului compoziției. Au fost utilizate, în mod echilibrat, elemente decorative florale și zoomorfe, care împreună cu zidăria aparentă de cărămidă roșie, elementele traforate, coloanele logiei, balustrada, marile ferestre cu arcade, silueta turnului central, conferă clădirii acea importanță a unui adevărat palat al artei.
Vernisajul expoziţiei ‘Alexandru Tzigara-Samurcas – Intemeietorul Muzeului Naţional’, eveniment organizat de Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNTR).
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
După numeroase întreruperi, lucrările s-au încheiat în 1941. În anii ’60, clădirii i s-a adăugat un corp central de birouri și săli conexe, independente de elementele stilistice ale concepției lui Nicolae Ghica-Budești. Noua construcție, amplasată în spatele clădirii, se singularizează printr-un mozaic de proporții, realizat în spiritul epocii.
La 5 februarie 1990, instituția de cultură a fost reînființată, de ministrul Culturii, Andrei Pleșu, sub denumirea de Muzeul Național al Țăranului Român. Primul director al noului muzeu a fost artistul plastic Horia Bernea, care a ocupat această funcție până la data trecerii sale în neființă, la 4 decembrie 2000.
Târg de meşteşuguri rome, prilejuit de Ziua Internaţională a Romilor, organizat la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. – Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
După o serie de expoziții temporare, în primăvara anului 1993, Muzeul a fost deschis cu o primă parte a expunerii permanente. A urmat deschiderea sălilor cu icoane în anul 1994, iar în 1996 a avut loc inaugurarea etajului Muzeului, sub titlul semnificativ ‘Triumf’.
Muzeul Național al Țăranului Român a primit, în 1996, Premiul EMYA (‘European Museum of the Year’) pentru originalitatea expunerii și pentru modalitatea în care acțiunile muzeului au fost prezentate publicului. Înalta distincție a fost pentru prima dată acordată unui muzeu aparținând unei țări din estul Europei. Printre alte distincții oferite Muzeului Național al Țăranului Român se numără Premiul ‘Mihai Băcescu’ pentru patrimoniu, obținut în 2004 pentru proiectul de promovare a patrimoniului cultural intitulat ‘Ținuturile României – Țara Hațegului’, precum și premiul pentru patrimoniu imaterial ‘Horia Bernea’ al Ministerului Culturii și Cultelor pentru proiectul ‘Sântămăria Orlea – autoportret european’.
Patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român este format din aproximativ 90.000 de piese – un veritabil tezaur de interes național și internațional – structurate în mai multe colecții: ceramică (18.000 de piese), port popular (20.000 de piese din toate provinciile românești, începând cu prima jumătate a secolului al XIX-lea), țesături pentru interior confecționate din in, cânepă, bumbac, borangic (aproape 10.000 de piese), țesături din lână (peste 7.000 de piese), lemn, mobilier și feronerie (aproape 8.000 de piese), obiecte religioase (aproape 4.000 de piese – icoane pe sticlă și pe lemn, izvoade pentru icoane, xilogravuri, veșminte preoțești, vase și alte obiecte cu destinații liturgice, troițe și cruci), obiceiuri, etc, potrivit muzeultaranuluiroman.ro.
Vernisajul expoziţiei ‘Alexandru Tzigara-Samurcas – Intemeietorul Muzeului Naţional’, eveniment organizat de Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNTR).
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Piesele de ceramică adunate în colecția muzeului sunt reprezentative pentru cele aproape 200 de centre de olărit din România, printre care Horezu, Vama, Curtea de Argeș, Leheceni, Bârsa, Marginea, Rădăuți și Făgăraș. Din anul 1991, sub protecția Muzeului Național al Țăranului Român se află șase biserici. Două dintre acestea, biserica de lemn din Bejani, Hunedoara și biserica de lemn din Mintia, Hunedoara, au fost strămutate în incinta muzeului. Celelalte patru biserici de la Julița (Arad), Lunca Moților (Hunedoara), Troaș (Arad) și Groșii Noi (Arad), sunt conservate ‘in situ’.
Colecțiile Muzeului Național al Țăranului Român sunt expuse într-un mod inovativ și original, cele mai multe dintre obiecte fiind prezentate publicului, liber, etichetele fiind și ele evitate. Muzeu de natură experimentală, Muzeul Național al Țăranului Român încearcă în mod constant noi modalități de prezentare a colecțiilor.
Târgul de Sânmedru, târg de antichităţi ţărăneşti, organizat la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. – Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
În același timp, Muzeul Național al Țăranului Român se păstrează în actualitate, atât prin expozițiile temporare și colecțiile sale vechi dar și recente, cât și prin organizarea târgurilor tradiționale prilejuite de sărbătorile importante ale românilor, prin promovarea ‘produselor țăranului român’, prin activitățile sale dedicate copiilor și prin diversitatea acțiunilor sale culturale (lansări de carte și dezbateri, concerte și filme antropologice, colocvii și seri culturale etc.).
AGERPRES