La Centrul Cultural din oraşul Covasna are loc astăzi 14 decembrie, spectacolul pentru copii „Omulețul de zăpadă”, susținut de Teatrul Strada-Braşov, la ora 10.00 şi ora 11.00

„Mi se spune omul de zăpadă! Toți copiii mă cunosc și mă îndrăgesc! Eu nu sunt ca voi de pluș, deși …și cu mine se joacă copiii. Eu trebuie să stau afară, când voi trebuie să stați în casă. Nu e drept…. vreau și eu să devin ca ceilalți copii, să stau într-o casă de oameni, să mă joc, să merg la școală, să cresc mare… ”

Într-un comunicat transmis către Mesagerul de Covasna, de reprezentantul Casei Orășeneşti de Cultură Covasna, este destăinuită povestea „actorului principal” al spectacolului.

Este povestea unui om de zăpadă care s-a născut din joaca unor copii. Acesta se întâlneşte cu câteva jucării de pluş dintr-o casă, se împrietenesc şi merg împreună spre soare, ca să-i dea viaţă. Cunoaşte primăvara, căldura verii, adierea vântului de toamnă. Călătoria nu este posibilă pentru omul de zăpadă decât în compania prietenilor şi a unei umbrele magice, care îi ţine de rece. Într-un final, se întorc în casă epuizaţi, şi omul de zăpadă se topeşte. Iarna, pentru inima sa cea bună îi va oferi veşnicia şi dragostea copiilor an de an, iarnă de iarnă”.

Prețul biletelor este 10 lei. Mai multe detalii la telefon: 076-267-4516

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail